monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sedinţă de Consiliul Local, programată la 12 NOAPTEA. Vezi de ce!

Primarul Emil Boc a anunţat astăzi derularea programului Cluj Never Sleeps 2013 în cadrul căruia timp de 24 de ore, în 21-22 iunie vor avea diferite evenimente, inclusiv o şedinţă de consiliu local la ora 24.00.

Tinerii vor avea ocazia să se prezinte la această şedinta pentru a-şi expune problemele. Cluj Never Sleeps 2013 este un eveniment organizat de fundaţia Share, cea care va coordona împreună cu Primăria Cluj-Napoca proiectul Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015.

În cadrul programului Cluj Never Sleeps vor avea loc workshopuri, ateliere de formare şi educare, proiecţii de filme, animaţie, lansări de carte, concerte de diferite tipuri de muzică şi activităţi pentru copii. Toate aceste activităţi se vor desfăşura în locaţii precum Cluj arena, Complexul Haşdeu, Parcul Central, Cetăţuia.