monitorulcj.ro Menu
Actualitate

BREAKING NEWS - "Doamna de Fier" a Marii Britanii a MURIT

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a murit în urma unui atac cerebral, informează BBC.

Baroneasa Thatcher avea 87 de ani şi a suferit un atac cerebral luni dimineaţă, a declarat purtătorul său de cuvânt, lordul Bell.

"Cu mare tristeţe, Mark şi Carol Thatcher au anunţat luni dimineaţă că mama lor, baroneasa Thatcher, a murit în urma unui atac cerebral", a precizat purtătorul de cuvânt.

Baroneasa Thatcher, supranumită "Doamna de Fier", a fost premier în perioada 1979 - 1990. Este prima femeie care a deţinut postul de premier al Marii Britanii.

Margaret Thatcher, născută cu numele Margaret Roberts, a devenit deputat conservator în circumscripţia Finchley (Londra) în 1959. S-a retras din Camera Comunelor în 1992.

A deţinut funcţia de ministru al Educaţiei şi a candidat împotriva premierului Edward Heath pentru postul de lider al Partidului Conservator în 1975. A câştigat alegerile generale în 1979, 1983 şi 1987.