monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tablouri false în Muzeul din Mureș

Un fost angajat al Muzeului Judeţean Mureş este cercetat penal în cazul celor 18 tablouri, majoritatea din colecţia 'Tezaur', care au dispărut din muzeu şi au fost înlocuite cu falsuri, a anunţat marţi Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mureş.

 

Potrivit Andreei Pop, purtătorul de cuvânt a IPJ Mureş, dosarul celor 18 tablouri de colecţie înlocuite cu falsuri este în lucru încă din anul 2005, însă recent a fost descoperit şi recuperat unul dintre acestea, în valoare de circa 15.000 - 20.000 de euro, iar astfel au început cercetările penale împotriva fostului angajat. Directorul Muzeului Judeţean Mureş, Zoltan Soos, a arătat că falsurile au fost descoperite cu ocazia unui inventar comandat de Ministerul Culturii şi că lipsa tablourilor originale nu a putut fi observată mult timp dat fiind faptul că numărul de tablouri coincidea cu numărul aflat în inventar. Soos a spus că în cazul Muzeului Judeţean Mureş este vorba despre 18 tablouri, din care unul s-a recuperat, că au fost şi altfel de tablouri depistate, iar cercetările s-au extins. El a mai spus că întrucât muzeele nu dispuneau de specialişti, fie achiziţionau falsuri, fie aveau colecţiile predispuse la a fi înlocuite cu falsuri, mai ales că piaţa neagră a traficului cu lucrări de artă s-a dezvoltat după anul 1990, când Legea Patrimoniului a fost abrogată.

Zoltan Soos a subliniat că Muzeul Judeţean Mureş deţine o colecţie de picturi foarte valoroasă şi de aceea se presupune că tablourile originale sustrase au părăsit deja ţara.

Furt sau greșeli de achiziție?

Directorul a mai spus că în colecţia Muzeului Judeţean Mureş există mai multe categorii de picturi şi că se presupune că unele chiar ar fi fost achiziţionate ca falsuri, care nu au fost etichetate ca atare din cauza lipsei specialiştilor în domeniu, însă există şi falsuri bine executate, dar şi 'falsuri grosolane'. 'Evident că atunci nu şi-au dat seama. A fost o greşeală a comisiei respective (de preluare, n.r.). Probabil specialişti erau mai puţini: dacă venea cineva care era expert pe pictură maghiară şi i se dădea un Petraşcu putea să spună că este credibil; nu era specialist pentru epoca respectivă şi putea să fie ocolită atenţia comisiei. În unele cazuri nu putem vorbi de furt, ci despre greşeli de achiziţie. Majoritatea lor sunt destul de bine făcute, un amator nu ar observa, dar sunt unele care au fost foarte grosolan făcute, ne şi mirăm cum au avut curajul', a subliniat Soos. Pictorul Vasile Mureşan a declarat că în cadrul Muzeului Judeţean Mureş se vehiculează ipoteza potrivit căreia unii angajaţi sau foşti angajaţi ar fi înlocuit tablourile, dar că în realitate 'erau maximum trei oameni în acea secţie, cel care răspundea de tablouri, un muzeograf şi un şef de secţie'. 'Nu-mi închipui că cineva este atât de stupid încât să-şi ia scaunul de sub fund şi să-l vândă, iar pe urmă să fie întrebat: Unde ţi-e scaunul? Dacă e atât de stupid, înseamnă că-şi merită pedeapsa (...) Nenorocirea este că de când eu am venit la muzeu, în muzeu erau acele lucrări care acum sunt declarate false. Când au fost înlocuite, dacă au fost înlocuite? Avem vreun document că ele au fost înlocuite, că sunt autentice sau false? În 1985 sau 1986 erau nişte lucrări pe care eu le văd şi acum acolo. Poate că erau falsurile. De multe ori şi hoţul strigă hoţii. Mulţi dintre cei care puteau face treaba asta sunt decedaţi, dar nu mă îndoiesc de probitatea lor. (...) Eu am auzit, în anii 1985, de un Luchian şi de un Grigorescu, dar cât este de adevărat, nu ştiu', a mai susţinut pictorul Vasile Mureşan.