monitorulcj.ro Menu
Actualitate

(P) Sâmbătă, CONCERT Voltaj şi Incognito în cadrul caravanei „AMBIENT 20 de ani. Povestea casei tale”

Caravana aniversară „Ambient 20 de ani. Povestea casei tale” ajunge sâmbătă la Cluj-Napoca. În cadrul caravanei va avea loc un concert Voltaj şi Incognito, pe platoul Sălii Sporturilor, de la ora 19.00. Intrarea este liberă şi sunt invitaţi să participe toţi clujenii.

Ambient aniversează anul acesta două decenii de activitate și a ales să sărbătorească acest moment alături de toți partenerii care au contribuit la succesul companiei, în cadrul „Caravanei Aniversare Ambient 20 de ani”. Vor fi organizate 28 de evenimente din care nouă concerte Voltaj, şapte reprezentații ale Teatrului Radu Stanca din Sibiu și 12 petreceri organizate în centrele comerciale Ambient din România.

Ambient vor fi prezenţi acolo unde îşi desfășoară deja activitatea, în comunitățile din Sibiu, Deva, Cluj, Sighișoara, Târgu Mureș, Gheorgheni, Baia Mare, Bistrița-Năsăud, Mediaș, Alba Iulia, Râmnicu Vâlcea și Brașov.

Cluj-Napoca, a doua oprire

Prima oprire din cadrul caravanei a avut loc la Sibiu, în 8 aprilie. Sibienii au luat parte la o petrecere câmpenească la care au participat aproximativ 1.000 de furnizori, parteneri, familii clienți, meșteri și angajați. Seara, 10.000 de persoane au participat la concertul Voltaj.

A doua oprire are loc sâmbătă la Cluj-Napoca. Toţi clujenii sunt invitaţi să participe, cu începere de la ora 19.00, pe platoul Sălii Sporturilor, la concertul Voltaj şi Incognito. Intrarea este liberă. Incognito este trupa desemnată câștigătoare a concursului organizat de Ambient pe website-ul www.ambient20deani.ro.

Ambient îi asigură pe clujeni că vor avea parte de o petrecere ca la 20 de ani, pe acordurile chitarelor electrice ale celor de la Voltaj.

Următoarea oprire a caravanei va fi în 20 aprilie la Târgu-Mureş.

Creştere a cifrei de afaceri de 47% în ultimii doi ani

Ambient aniversează anul acesta două decenii de existență. La ceas de sărbătoare, activitatea companiei românești este încununată de succesul unei creșteri de aproximativ 47% a cifrei de afaceri în lei cumulate pe ultimii doi ani.