monitorulcj.ro Menu
Actualitate

19 nume de prim rang din medicina internaţională participă la Conferinţa de Neuro-Oncologie din Cluj-Napoca

Specialişti din Germania, Austria, Marea Britanie, Belgia, Franţa, Italia vor prezenta, la Cluj-Napoca, noutăţi din domeniul diagnosticului imagistic al tumorilor, tratamentului chirurgical, dar şi o serie de rezultate ale unor cercetări experimentale.

Societatea Română de Neurochirurgie şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca organizează, în perioada 16-20 aprilie, a treia ediţie a Conferinţei Naţionale de Neuro-Oncologie cu participare internaţională. În 16-17 aprilie are loc un curs româno-german, iar în 18-19 aprilie se desfăşoară conferinţa. Evenimentul care se desfăşoară în perioada 16-20 aprilie la Hotelul Golden Tulip din Cluj-Napoca este a treia conferinţă de neuro-oncologie cu participare internaţională organizată la noi în ţară, toate trei fiind iniţiate şi organizate de echipa Clinicii de Neurochirurgie. Conferinţa propriu-zisă este precedată de un curs româno-german care se adresează cadrelor medicale, inclusiv rezidenţilor. "Anul acesta ne bucurăm de cea mai largă participare internaţională, un număr de 19 nume de prim rang din acest domeniu confirmând participarea la acest eveniment ştiinţific deosebit. Trebuie să amintesc aici prezenţa prof. Vladimir Benes, preşedintele în exerciţiu al Asociaţiei Europene a Societăţilor de Neurochirurgie (EANS), prof. Wolfgang Grisold, fondatorul Societăţii Europene de Neuro-oncologie (EANO) şi preşedinte al acesteia până de curând, prof.Cristian Matula, şeful serviciului de Neurochirurgie al Spitalului Universitar AKAH din Viena, dar ar fi nedrept să nu amintesc şi pe ceilalţi invitaţi de marcă precum prof. Jurgen Pieck, şeful Clinicii de Neurochirurgie din Rostok, Germania, împreună cu care am organizat a cincea ediţie a cursului româno-german de neurochirurgie, din deschiderea acestui congres", a declarat prof. dr. Ştefan Florian, şeful Clinicii de Neurochirurgie şi preşedintele conferinţei.

Cei mai mulţi specialişti prezenţi la Cluj sunt din Germania

Din Germania este cea mai numeroasă delegaţie. Alături de prof. Piek mai sunt invitaţi Marc-Eric Halatsch, Ralf Ketter, Sotirios Bisdas, Stefan Linsler, S. Orie, Roxana Mittler -Matica. Alături de aceştia, la conferinţă sunt invitaţi din Ungaria (prof. Isvan Nyary, Josef Valalik, Ferencz Pongracz) din Italia (prof.Francesco Tomasello, Alfredo Conti), Franţa (Oliver Chinot), Belgia (Apostolos Stathopoulos), Marea Britanie (Kathy Oliver), Serbia (Lukas Rasulic) şi Bulgaria (Yavor Enchev). Vor mai fi prezenţi şi numeroşi lectori din România, din centre importante ale neuro-chirurgiei şi oncologiei româneşti precum Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj.

Vor fi prezentate noutăţi medicale care vor fi în beneficiul pacienţilor

Prof. dr. Ştefan Florian a subliniat că vor fi prezentate o serie de noutăţi din domeniul diagnosticului imagistic al tumorilor, al tratamentului chirurgical, al tehnologiilor adjuvante în chirurgia tumorilor, noi metode şi mijloace terapeutice în tumorile cerebrale maligne, în tumorile vertebro-medulare plus o serie de rezultate ale unor cercetări experimentale din acest deosebit de fascinant domeniu, cercetări care au ca obiectiv deschiderea de noi mijloace terapeutice."Este important acest congres în primul rând pentru că ne permite un amplu schimb de experienţă cu colegi din toată Europa, iar beneficiul pentru pacienţi decurge în mod evident din aceste întruniri ştiinţifice care au toate scopul final de a ameliora suferinţa bolnavului. Nu în ultimul rând trebuie spus că reprezintă o bună oportunitate pentru noi ca să prezentăm rezultatele terapeutice şi experimentale care nu sunt cu nimic mai prejos de cele ale unor ţări cu tradiţie. De altfel, prezenţa la această conferinţă a atâtor nume importante din Europa reprezintă o recunoaştere a experienţei şi rezultatelor noastre în domeniu", a explicat profesorul Florian.

Cercetări de vârf la Cluj-Napoca

Şeful Clinicii de Neurochirurgie menţionează că în Cluj-Napoca se fac cercetări importante în acest domeniu. "Noi, şi aici mă refer la colaborarea dintre Clinica de Neurochirurgie, Institutul Oncologic, Facultatea de Chimie din cadrul UBB, sub cupola mare a UMF Iuliu Haţieganu, avem o serie de cercetări de vârf în domeniul celulelor stem tumorale, al nanotehnologiilor şi nanomedicinei, unele fiind cercetări prioritare pe plan internaţional", spune Ştefan Florian.Neuro-oncologia este o supraspecialitate recunoscută ca atare în multe din ţările dezvoltate şi care are întruniri anuale la nivel european sau mondial.