Actualitate
TENTATIVĂ DE OMOR: Preşedintele Barack Obama a primit un PLIC OTRĂVIT
Poliţia americană a arestat miercuri un suspect care ar fi la originea unei scrisori conţinând otravă ce i-a fost trimisă preşedintelui Barack Obama, a anunţat Departamentul Justiţiei, citat de AFP.
'Astăzi /miercuri/, în jurul orelor 17.15 (22.15 GMT) agenţi ai FBI l-au arestat pe Paul Kevin Curtis, un individ suspectat că se află la originea trimiterii a trei scrisori conţinând o substanţă granulară ce a fost testată pozitivă la ricină', o otravă vegetală puternică, a precizat Departamentul american al Justiţiei într-un comunicat dat publicităţii miercuri seară. Mai devreme în cursul zilei, poliţia federală anunţase interceptarea unei scrisori conţinând ricină şi adresată lui Barack Obama, la o zi după alta asemănătoare trimisă senatorului republican de Mississippi Roger Wicker.
Citește și:
O scrisoare OTRĂVITOARE a fost trimisă unui senator american
O a treia scrisoare a fost adresată unui reprezentant al justiţiei din statul Mississippi, unde a fost arestat suspectul, a precizat Departamentul Justiţiei. Curtis a fost reţinut la domiciliul său din localitatea Corinth, în nord-estul statului. Scrisoarea destinată lui Obama a fost primită marţi la centrul de triere poştală al Casei Albe, situat în afara complexului prezidenţial, şi plasat în carantină de agenţii Secret Service, poliţia de elită care îl protejează pe şeful statului, după punerea în evidenţă a unei 'substanţe suspecte', înainte ca Biroului Federal de Investigaţii (FBI) să confirme, în urma analizelor preliminare, că este vorba despre ricină. 'Nu există niciun indiciu privind o legătură cu atentatele de la Boston', comise luni, a adăugat poliţia federală într-un comunicat. Aceste incidente au avut loc la scurt timp după atacul de luni la Boston, soldat cu trei morţi şi 180 de răniţi în explozia a două bombe la finalul maratonului şi ai cărui autori nu au fost încă identificaţi.