Actualitate
Parada maşinilor de epocă, în weekend, în Piaţa Unirii
Aproximativ 30 de maşini de epocă vor participa, sâmbătă, la Retro Parada Primăverii care va avea loc în Piaţa Unirii, cu începere de la ora 9.30.
Retromobil Club România (RCR), filiala Cluj-Napoca în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca organizează un eveniment pentru iubitorii şi colecţionarii de maşini de epocă din toată ţara care vor participa la o nouă ediţie a Retro Parada Primăverii. Maşinile vor fi expuse pe platoul din Piaţa Unirii între orele 9.30 – 11.30, iar apoi urmează o paradă prin centrul oraşului, cu punct terminus parcarea Cora, între orele 12.00 – 13.30. În locurile de staţionare vor fi prezentate publicului toate automobilele participante care pot fi văzute îndeaproape.
Sorin Dan Popescu, reprezentantul RCR Cluj afirmă că în România nu există un muzeu al automobilului cu toate că ţara noastră se află în topul primelor zece ţări din Europa care au introdus automobilul şi este a şasea ţară care a organizat curse de automobile. RCR este însă un adevărat muzeu pe patru roţi ori de câte ori organizează un eveniment.