monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Unul dintre suspecţii ataculului de la Universitatea din Massachusetts este mort, al doilea încă în libertate

Unul din cei doi suspecţi de uciderea unui poliţist ce asigura protecţia la Massachusetts Institute of Techology (MIT) din Boston, oraş situat în nord-estul SUA, este mort, iar o căutare a fost organizată pentru un al doilea suspect, despre care se bănuieşte că ar fi implicat în dublul atentat de luni, la Maratonul din Boston, relatează Associated Press.

La scurt timp după ce ofiţerul MIT a fost împuşcat mortal joi seara, poliţia a primit un raport privind furtul unei maşini în Cambridge, chiar în afara oraşului Boston. Unul din cei doi suspecţi în împuşcarea ofiţerului a fost ucis. 'Credem că este vorba de un terorist', a afirmat poliţia, referitor la cel de-al doilea suspect, pentru găsirea căruia a fost organizată o căutare. Schimbul de focuri din campusul Cambridge de joi seară a fost urmat de rapoarte privind violenţe în Watertown, situat la circa 16 km la vest de Boston. FBI colaborează cu autorităţile locale pentru a stabili ce s-a întâmplat. Universitatea Massachusetts este situată într-o suburbie a oraşului Boston, unde un dublu atentat s-a soldat luni, la linia de sosire a maratonului tradiţional cu trei morţi, printre care şi un băieţel de opt ani, precum şi 180 de răniţi.

Citește și:

Noi incidente în Boston: Un poliţist a fost împuşcat mortal