monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Baterii de telefon care se încarcă într-o SECUNDĂ

Deşi telefoanele au devenit mai sofisticate decât oricând, bateriile care le aprovizionează cu energie au rămas în spatele progresului tehnologic. Cercetătorii de la Universitatea din Illinois propun acum o microbaterie care se încarcă de o mie de ori mai rapid.

"Acesta e un nou mod de a gândi despre baterii", a spus conducătorul cercetării, William King, informează Daily Mail.

Microbateria creată de cei din Illinios are capacitatea de a se încarca într-o secundă.

"O baterie poate avea o putere mai mare decât oricine ar fi crezut. În ultimii ani, electronicele au devenit mai mici. Toate componentele unui computer au devenit mai mici. Dar bateriile au rămas în urmă. Aceasta este microtehnologia care ar putea schimba totul. Acum, sursa de energie ar putea fi la nivelul celorlalte componente", a mai spus King.

Pentru aplicaţii care au nevoie de multă putere, cum ar fi transmiterea unui semnal radio pe o distanţă lungă, condensatorii pot elibera energie foarte rapid, dar pot stoca doar o mică parte din ea.

Petnru aplicaţii care au nevoie de multă energie, cum ar fi transmiterea unui semnal radio pentru mult timp, celulele bateriei pot reţine multă energie, dar durează mult timp până se reîncarcă.

"Întotdeauna a fost un sacrificiu. Dacă vrei energie mare, nu poţi avea putere mare; dacă vrei putere mare, e dificil să ai o energie mare. Dar pentru aplicaţii foarte interesante, în special cele moderne, ai nevoie de amândouă. Acum, bateriile noastre fac asta", explică James Pikul, unul dintre autorii lucrării de cercetare.

Conform celor care au realizat studiul, a fost găsit un echilibru între puterea şi energia unei baterii. Microbateria realizată are o structură internă tridimensională.

Ca toate bateriile, şi aceasta are un anod şi un catod. Munca a început pe studiul grupului profesorului Paul Braun despre un nou catod care se încarcă rapid. King şi Pikul au realizat un anod care să se potrivească cu acesta şi au integrat cele două componente la o microscală pentru o baterie cu performanţe superioare.

Cu atâta putere, bateriile ar putea transmite semnale radio la distanţe de 30 de ori mai mari şi ar putea fi de 30 mai mici ca dimensiuni.

Bateriile sunt reîncărcabile şi se pot încarca de o mie de ori mai rapid decât cele din tehnologia actuală.

În teorie, un telefon normal s-ar putea încarca într-o secundă.

Tehnologia în construcţie ar putea fi aplicată tuturor domeniilor care folosesc baterii.