Actualitate
Anchetă în cazul ursului care a omorât un cioban în Harghita
Ministerul Mediului face o anchetă pentru clarificarea condiţiilor în care un urs a atacat doi ciobani, în judeţul Harghita, omorându-l pe unul dintre ei, animalul urmând să fie sacrificat, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat Anne Jugănaru.
Ancheta privind incidentul din zona Secu, în judeţul Harghita, a fost demarată de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Garda Naţională de Mediu, Poliţia Română şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu şi cei ai IPJ Harghita se află la faţa locului, urmând ca, în cel mai scurt timp, să finalizeze verificările.
Secretarul de stat pe probleme de Biodiversitate din Ministerul Mediului, Anne Jugănaru, a declarat pentru MEDIAFAX că ursul care a atacat doi ciobani este căutat, iar înainte de a fi sacrificat, vor fi prelevate probe pentru a fi identificat corect cel care l-a omorât pe cioban.
După ce va fi identificat, ursul va fi împuşcat printr-o derogare, întrucât face parte dintre speciile protejate, a mai spus Jugănaru.
Secretarul de stat a precizat că în acest an Direcţia Silvică Harghita a mai semnalat doar un caz de atac de urs, la animale domestice, acesta fiind relocat.
Ministerul Mediului a precizat, într-un comunicat de presă, că Ursus arctos face parte din speciile de interes comunitar care necesită protecţie strictă şi a căror capturare, ucidere şi disturbare este interzisă, conform OUG 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 49/2011.
Potrivit articolului 16 al Directivei Consiliului 92/43/EEC privind Conservarea Habitatelor Naturale şi a Faunei şi Florei Sălbatice (Directiva Habitate), ţările pot face anumite derogari de la aceste prevederi în anumite condiţii speciale.
Deţinerea, uciderea, transportul, vânzarea sau schimbul exemplarelor protejate din sălbaticie este interzisă, exceptând interesul în prevenirea pagubelor serioase, în mod special asupra oamenilor şi animalelor domestice, în interesul sănătăţii şi siguranţei publice.
În condiţii justificate, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate acorda derogări, prin ordin al conducătorului autorităţii, cu avizul prealabil al Academiei Române, cu condiţia să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menţinerii populaţiilor speciilor respective într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural şi numai în anumite situaţii.
Derogările se acordă în interesul sănătăţii şi securităţii publice, în scopul protecţiei speciilor sălbatice de floră şi faună sau în scopul prevenirii unor pagube importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice, fermelor, pădurilor, exploataţiilor piscicole, apelor şi altor bunuri.
Citeşte şi:
Doi ciobani au fost ATACAȚI de un urs