monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Scurtmetrajul românesc "O umbră de nor", în Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes

Cel mai recent scurtmetraj realizat de regizorul Radu Jude, "O umbră de nor", a fost selecţionat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, care se va desfăşura între 16 şi 26 mai, potrivit organizatorilor.

Scurtmetrajul "O umbră de nor" spune povestea unui preot, interpretat de regizorul de teatru Alexandru Dabija, care, într-o zi toridă de vară, este chemat la căpătâiul unei muribunde pentru a-i spune o rugăciune.

"Sunt numeroase sensuri posibile care pot fi găsite în acest film. Poate că cel mai important este exprimat într-un fragment din rugăciunea rostită de personajul principal: «ticăloasa mea viaţă ca un somn a trecut, ca o umbră de nor...»", spune regizorul Radu Jude.

Din distribuţia scurtmetrajului fac parte, pe lângă Alexandru Dabija, Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Olga Taisia Podaru, Gabriel Spahiu, Adina Cristescu, Marilena Chelaru, Mihaela Alexandra Anton, Silviu Mircescu.

Scenariul este semnat de Florin Lăzărescu şi Radu Jude, imaginea a fost realizată de Marius Panduru, scenografia şi costumele poartă semnătura Augustinei Stanciu, iar producătorul filmului este Ada Solomon.

Scurtmetrajul "O umbră de nor" este o producţie Hi Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi SEE Cinema Network.