Actualitate
Investigaţii oficiale în cazul fotografiilor cu ducesa de Cambridge topless
Grupul care editează revista franceză de celebrităţi Closer a fost pusă sub anchetă oficială pentru încălcarea intimităţii în legătură cu publicarea unor fotografii topless cu ducesa de Cambridge a Marii Britanii, a declarat miercuri o sursă judiciară, relatează Reuters.
Revista săptămânală de celebrităţi Closer a publicat în septembrie o serie de fotografii topless cu ducesa, soţia prinţului William, în timpul vacanţei în sudul Franţei, ceea ce a scandalizat o bună parte din opinia publică britanică.Fotografiile au arătat-o pe Kate doar în bikini, relaxându-se la soare pe un şezlong. Buckingham Palace a spus că răspândirea fotografiilor reprezintă o intruziune 'grotescă' în intimitatea cuplului regal.Grupul care editează revista - ramura franceză a italienilor de la Mondadori - şi paparazzi care au realizat fotografiile de la distanţă au fost puşi oficial sub anchetă la începutul acestei luni, a spus sursa judiciară, rămasă sub protecţia anonimatului.Mondadori a precizat într-un comunicat că nu are cunoştinţă 'de noi evoluţii în afară de ceea ce ştie deja în acest caz'.Cotidianul regional La Provence, care a publicat fotografiile cu prinţul William şi soţia sa în costume de baie în timpul aceleiaşi vacanţe, a fost pus oficial sub investigaţie în această săptămână, a precizat sursa.O investigaţie nu duce neapărat la inculparea oficială.Ducele şi ducesa de Cambridge s-a adresat instanţei în Franţa în urma publicării fotografiilor în toamna anului trecut, reaminteşte BBC News.La scurt timp, o instanţă din Paris a interzis revistei Closer să publice din nou imaginile şi i-a cerut să predea originalele în 24 de ore, în caz contrar riscând o amendă zilnică de 10.000 de euro.În sentinţa lor, magistraţii au descris imaginile ca fiind 'extrem de intruzive'.Fotografiile au fost publicate şi în alte reviste europene, deoarece decizia instanţei nu priveşte publicaţii din afara Franţei, însă nici un ziar britanic nu le-a distribuit.
Citeşte şi: