Trupa U2 se numără printre formaţiile mari care ar putea susţine un concert în luna septembrie la Cluj, cu ocazia inaugurării stadionului Cluj Arena.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat marţi seară, la o emisiune TV, că se află în negocieri cu mai multe formaţii pentru concertul de inaugurare a noului stadion construit de Consiliul Judeţean Cluj, printre care chiar şi trupa U2.
Alin Tişe a fost întrebat în cadrul emisiunii “Clujul în Realitate” dacă formaţia pe care o va aduce la Cluj va fi de talia celei care a fost invitată să concerteze cu ocazia inaugurării stadionului “Lia Manoliu” din Bucureşti, U2. “Nu fiţi atît de sigur că U2 va cînta la Bucureşti”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean. El a adăugat că există în acest moment discuţii şi cu alţi impresari pentru concertul de deschidere a Cluj Arena şi a precizat că, indiferent de formaţia care va veni la Cluj, se va încerca acoperirea costurilor din sponzorizari şi vînzările de bilete. Preşedintele CJ a mai spus că stadionul Cluj Arena va fi finalizat în luna iulie, dar va fi inaugurat abia în septembrie.
Şi bucureşteii îi vor pe U2
Bogdan Hrepca, directorul de Investiţii al Primăriei Capitalei, a declarat săptămîna trecută că se află în negocieri cu reprezentanţii U2 pentru un concert în luna septembrie pe Stadionul Naţional “Lia Manoliu”.
„În septembrie ştim sigur că va fi un concert care va aduna aproximativ 60.000 de oameni. Există discuţii cu un promotor al formaţiei U2. Dacă nu va fi U2, va fi cu siguranţă un band din cele mai bune cinci-şase trupe, pentru că bucureştenii şi nu numai merită un asemenea eveniment”, a declarat Hreapcă, citat de presa centrală.
Un concert U2 costă cam 2 mil. dolari
Potrivit site-ului Celebrity Acces, preţul pe care îl cer cei de la U2 pentru un concert variază între 1,5 şi 2 milioane de dolari, iar preţul biletelor la show-urile celebrei trupe costă între 50 şi 1.300 de dolari.
Formaţia irlandeză U2 este compusă din Bono (voce şi chitară), The Edge (chitară, claviaturi şi voce), Adam Clayton (chitară bas) şi Larry Mullen Jr. (baterie şi percuţii). U2 a cîştigat nu mai puţin de 22 de premii Grammy, record neegalat pînă în prezent de vreo altă formaţie, iar revista Rolling Stone a plasat trupa pe locul 22 în lista celor mai mari o sută de muzicieni din toate timpurile.