monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O epidemie de cancer ameninţă America Latină

America Latină se va confrunta cu o epidemie de cancer, dacă guvernele nu acţionează rapid în vederea ameliorării sistemelor de sănătate şi îngrijirii săracilor, avertizează cercetători într-un raport publicat în ediţia de vineri a revistei The Lancet Oncology.

Raportul, lansat în cadrul conferinţei Grupului latino-american de Cooperare în Oncologie (LACOG), la Sao Paulo, anunţă că în regiune se înregistrează 13 decese la 22 de cazuri de cancer, în comparaţie cu 13 decese la 37 de cazuri în Statele Unite şi 13 decese la 30 de cazuri în Europa.

Motivul principal este un diagnostic prea tardiv, potrivit autorilor studiului.

"Cercetătorii apreciază că, până în 2030, 1,7 milioane de cazuri de cancer vor fi diagnosticate în America Latină şi Caraibi şi că se vor înregistra peste un milion de decese cauzate de cancer anual", subliniază raportul.

Boala reprezintă în prezent pierderi în valoare de patru miliarde de dolari pe an în regiune, nu doar din cauza costului scump al tratamentului, ci şi a impactului în economie şi morţilor premature.

"Aceste costuri vor creşte şi mai mult dacă guvernele nu adoptă o acţiune coorodnată pentru a stopa impactul în creştere al cancerului în regiune", subliniază studiul.

"Numeroşi locuitori din regiune, în special în comunităţile sărace, indigene sau rurale, au un acces limitat sau nu au deloc acces la servicii de luptă împotriva cancerului, o problemă agravată de investiţii slabe în sănătate şi foarte inegale în majoritatea ţărilor latino-americane", precizează raportul.

Alt factor constă în faptul că majoritatea latino-americanilor nu au acces la sisteme de sănătate.

"Aceste ţări şi-au concentrat investiţiile asupra prevenirii şi tratării bolilor infecţioase, în contextul în care cheltuielile cu bolile necontagioase, cum este cancerul, nu au urmat acest ritm", deplânge americanul Paul Goss, un profesor la Şcoala de Medicină Harvard, care a condus echipa de experţi ce a redactat raportul.