Actualitate
Curtea de Apel Cluj l-a condamnat la închisoare cu suspendare pe poliţistul care a luat mită cauciucuri
Prin sentinţa pronunţată la 26 aprilie, Curtea de Apel Cluj a dispus condamnarea lui Marcel Făcăeru, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.
Totodată, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de 4 ani şi 6 luni pe durata căruia inculpatul trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute lege.
“Au fost interzise drepturile prevăzute drepturile de a fi ales, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita funcţia de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, măsură care de asemenea este suspendată pe durata termenului de încercare. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului”, a precizat Claudia Ilieş, purtător de cuvânt la Curtea de Apel Cluj
Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare
Prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Marcel Făcăeru, după ce în perioada august 2012 – aprilie 2013, în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului de Combaterea Criminalităţii Organizate Maramureş, mod repetat, a pretins şi primit bani şi diferite bunuri de la două persoane denunţătoare, respectiv 300 de euro, un ceas în valoare de 420 lei, 4 cauciucuri cu jante în valoare de 550 lei şi un radiocasetofon cu TV încorporat, pentru ca, prin folosirea influenţei sale, să intervină pe lângă un coleg, agent de poliţie în cadrul aceluiaşi serviciu şi să-l determine să urgenteze cercetările într-o cauză penală care îl viza pe fostul soţ al uneia din persoanele denunţătoare. Persoana cercetată era suspectată de comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de droguri.
Citeşte şi:
Poliţistul care a luat mită bani, cauciucuri cu jante şi un radiocasetofon, trimis în judecată de DNA Cluj
UPDATE: POLIŢIST reţinut de DNA Cluj: A cerut mită bani, cauciucuri şi un radiocasetofon