monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Poliţia Rutieră din Cluj şi-a scos pe teren toate radarele din dotare: peste 100 de şoferi au fost sancţionaţi pentru viteză

Ieri, în intervalul orar 07.00 - 18.00, poliţiştii Serviciului Rutier Cluj au desfăşurat acţiuni pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.

Cu această ocazie au fost aplicate 166 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea legii privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre acestea, 107 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză.

De asemenea poliţiştii au reţinut şapte permise de conducere şi au retras şase de certificate de înmatriculare. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la suma de 49.800 lei.

“Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză şi sancţionarea promptă a acestora au fost toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor aparatele radar, amplasate în sistem cascadă”, a declarat Anca Sidonia Bolba, purtător de cuvânt la IPJ Cluj.