Actualitate
Farmacii amendate pentru promoţii „înşelătoare”
Cinci farmacii din 22 controlate de inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj au fost amendate, iar alte cinci au primit avertisment din cauză că nu indicau data începerii şi încheierii unor promoţii, dar şi pentru alte nereguli.
Valoarea totală a amenzilor este de 8.000 lei. În urma verificărilor, au fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea deficienţelor produse în valoare de 950 lei.
Principalele nereguli descoperite de inspectorii CJPC Cluj se referă la promoţii şi neindicarea corectă a preţurilor. Pentru produsele farmaceutice şi medicamentele care erau vândute la promoţie, nu era indicată perioada de start şi de încheiere a promoţiei. „Preţurile nu erau indicate corespunzător, nefiind indicat preţul vechi, de la care s-a efectuat reducerea, precum şi preţul nou. S-a contatat existenţa pe diferite produse a etichetelor greu lizibile sau şterse, astfel încât nu se puteau descifra principalele caracteristici”, a declarat Ioana Katona, purtătorul de cuvânt al CJPC Cluj.