Actualitate
Alertă cu bombă la Tribunalul Cluj. Autorităţile au evacut clădirea
Tribunalul Cluj-Napoca a fost evacuat luni dimineaţă, în jurul orei 11.00, după ce muncitorii care lucrau în pod au descoperit un obiect care semăna cu o grenadă. Clădirea a fost evacuată la scurt timp după aceea.
”Sesizarea a fost făcută în jurul orei 10.45 prin 112. În acea sesizare se spunea că s-ar fi găsit o grenadă în pod. Jandarmii au evacuat clădirea. Nu s-a confirmat existenţa grenadei“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca-Sidonia Bolba.
Activitatea s-a reluat după 45 de minute, interval în care s-a verificat întreg imobilul.