monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Virgin Galactic, la primul zbor de testare a motorului. În 16 secunde, SpaceShipTwo a depăşit viteza sunetului - VIDEO

Vehiculul spaţial construit de Virgin Galactic, care doreşte să transporte turişti în spaţiu, a efectuat cu succes, luni, primul său test zbor de testare a motorului, a anunţat această companie înfiinţată de miliardarul britanic Richard Branson.

 

Vehiculul SpaceShipTwo, denumit şi SS2, şi-a pornit motorul la puţin timp după ce a fost lansat în spaţiu de avionul WhiteKnightTwo care îl transportase, agăţat sub aripile sale, la o altitudine de 14.000 de metri, deasupra deşertului Mojave din California.

Motorul a fost pornit doar pentru 16 secunde, timp suficient însă pentru a propulsa SpaceShipTwo la viteză de 1,2 ori mai mare decât cea a sunetului, se precizează într-un comunicat publicat pe site-ul companiei Virgin Galactic.

Motorul va fi pornit pentru o perioadă mai mare de timp cu ocazia viitoarelor zboruri de testare, până când acest avion spaţial va avea o viteză suficient de mare pentru a urca la altitudinea de 100 de kilometri, la limita spaţiului.

Testul a avut loc luni dimineaţă, iar cei doi piloţi de testare, Mark Stucky şi Mike Alsbury, s-au aflat la comenzile lui SS2, care a planat apoi şi a aterizat pe pista de la Mojave Air and Space Port, luni, în jurul orei 15.00 GMT.

"Pentru prima dată, am putut să demonstrăm funcţionarea unor elemente cheie ale sistemului, total integrate zborului", a declarat Richard Branson.

"Acest succes supersonic deschide calea către obiectivul, foarte realist, al unui zbor în spaţiu (suborbital) la sfârşitul acestui an", a adăugat el. Richard Branson a fost de altfel prezent în deşertul Mojave pentru a asista la acest zbor de testare.

Peste 500 de persoane şi-au făcut deja rezervări pentru un zbor suborbital de câteva minute, în condiţii de imponderabilitate, la bordul SpaceShiptwo, depunând deja un avans din suma de 200.000 de dolari care reprezintă costul biletului.

SpaceShipTwo are doi piloţi şi poate să transporte şase pasageri.