monitorulcj.ro Menu
Actualitate

SUA: A fost grefată în premieră mondială o trahee unui copil

O echipă internaţională de chirurgi a grefat în SUA o trahee unei fetiţe sud-coreene în vârstă de doi ani, succes care marchează o premieră mondială în cazul unui copil, relatează joi AFP.

Micuţa s-a născut fără trahee şi nu putea să respire, să mănânce, să bea şi nici să înghită. Medicii au reuşit să producă acest organ folosind celule stem prelevate din măduva sa osoasă şi cultivate într-un tub special din plastic. Celulele s-au multiplicat rapid în condiţii de laborator, traheea formându-se într-o săptămână.

Operaţia de grefare a traheei, cu o lungime de 7,62 centimetri, a durat nouă ore şi s-a desfăşurat la spitalul pentru copii Peoria din statul Illinois. Primele evaluări arată o funcţionare normală a traheei, care ar trebui să-i permită micuţei să aibă o viaţă normală, fără această operaţie şansele ei de supravieţuire fiind nule. „Această grefă nu numai că i-a salvat viaţa, dar îi va permite să mănânce, să bea, să înghită şi chiar să vorbească la fel ca orice copil normal”, a afirmat doctorul Paolo Macchiarini, şeful echipei de chirurgi.