Actualitate
CRIZĂ în Libia: Armata s-a mobilizat la Tripoli
Unităţi ale armatei libiene s-au mobilizat vineri în jurul unor instalaţii strategice şi la intrarea în capitală, Tripoli, unde sunt atacate sau blocate instituţii de stat de către membri ai unor miliţii înarmate, începând de duminică.
Militari la bordul unor vehicule blindate şi camionete înarmate cu mitraliere sau tunuri antiaeriene au fost mobilizate, de asemenea, în Piaţa Martirilor, în centrul oraşului Tripoli, unde era prevăzută, vineri, o manifestaţie împotriva miliţiilor."Acest dispozitiv vizează securizarea intrărilor în (oraşul) Tripoli, instituţiilor de stat şi instalaţiilor strategice, ca de exemplu compania de energie electrică sau bănci", a declarat pentru AFP comandantul Hussein Al-Faidi, directorul centrului de presă al Statului Major. "El are totodată ca obiectiv o asigurare a populaţiei", a adăugat acesta.