Actualitate
9 Mai: Ziua Independenţei, Ziua Europei şi sfârşitul celui de al doilea război mondial
Ziua de 9 Mai marchează o sărbătoare triplă: Independenţa României, Ziua Europei şi sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
Pe 9 mai 1877, România îşi proclama independenţa absolută când ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu declara în faţa Parlamentului: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Adunarea Deputaţilor votează o moţiune, cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri, prin care lua act că „rezbelul între România şi Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”.
Tot pe 9 mai se sărbătoreşte şi sfârşitul celui de al doilea război mondial prin anunţul capitulării trupelor germane. În 9 mai 1945 s-a încheiat astfel cel de-al doilea război mondial care a durat şase ani şi a cauzat aproximativ 70 milioane de morţi. Î
Pe 9 mai 1950, ţările Europei s-au unit şi au format Uniunea Europeană. La acea dată ministrul francez de externe Robert Schuman propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.