monitorulcj.ro Menu
Actualitate

SONDAJ: Majoritatea românilor consideră că TREBUIE SĂ DEA ȘPAGĂ la doctor pentru un TRATAMENT DE CALITATE

Majoritatea românilor au dat bani sau cadouri personalului medical, în principal din proprie iniţiativă, arată barometrul de opinie ''Adevărul despre România'', realizat de INSCOP Research. În plus, 57% dintre cei chestionați consideră că dacă vor să fie tratați corespunzător în spitale trebuie să îi dea bani medicului.

Întrebaţi dacă au dat vreodată bani sau cadouri personalului medical, 63% dintre români răspund afirmativ, 32% negativ, iar 5% nu ştiu sau nu răspund. Dintre cei care declară că au dat cadouri sau bani, 66,6% spun că au dat din proprie iniţiativă, 31,4% că li s-a cerut. 2% constituie non-răspunsuri. Mai mult de jumătate dintre respondenţi (57,6%) consideră că, dacă vor tratament de calitate, trebuie să dea bani la medic, iar 42,4% resping această idee. Totodată, 49,4% sunt de părere că sistemul medical este printre cele mai grav afectate de corupţie, în timp ce 50,6% cred că situaţia nu este diferită de alte sisteme publice. Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevărul în perioada 20 - 28 aprilie pe un eşantion de 1.050 de persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multistratificat, probabilistic.