monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO: Cum arată unul dintre cei mai RARI motani din lume?

Un motan din Marea Britanie este considerat unul dintre cele mai rare exemplare din lume, existând şanse de 1 la 400.000 să se mai nască altul la fel, scrie Mirror.co.uk.

 

Deşi la prima vedere pare un motan banal, blana lui Jack are o caracteristică foarte rară: are trei culori - alb, negru și portocaliu - ceea ce reprezintă o mutaţie genetică la masculul de pisică.

De obicei, blana motanilor are una sau două culori, spre deosebire de cea a pisicilor, care poate avea şi trei.

Stăpânul lui Jack a aflat cât de rar este motanul său abia când l-a dus la doctor. „Veterinarul m-a întrebat dacă ştiu că pisica este femelă. Am insistat că este mascul, iar doctorului nu i-a venit să creadă când s-a convins că aşa e. Este scris în ADN-ul motanilor să aibă doar două culori. Când au trei, este un accident genetic”, a povestit stăpânul motanului de 11 luni.

Explicaţia ştiinţifică este că, în mod normal, motanii au un singur cromozom X, ceea ce înseamnă că pot avea blana în doar două culori.

Deși motanul Jack este o raritate, stăpânul său îl lasă să hoinărească liber prin cartier.

„Cu toate că știm că Jack este atât de rar, pentru noi el rămâne tot animalul de companie al familiei”, a povestit Richard, stăpânul prețiosului animal.