Actualitate
CENTRUL Clujului rămâne joi FĂRĂ GAZ. Vezi care sunt cele 19 străzi afectate!
Pe multe străzi din centrul Clujului va fi sistată joi alimentarea cu gaz datorită unor lucrări de modernizare a conductelor şi branşamentele de gaz de pe străzile Traian, David Prodan, Ploieşti, Între lacuri, Paris şi Vrăbiilor din Cluj Napoca.
Pentru cuplarea conductelor noi la sistemul de distribuţie a gazelor naturale se sistează alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de joi, 16 mai a.c., începând cu ora 09.00, pe străzile Daniil Bărceanu, Vrăbiilor, Scurtă, Traian, Pescarilor, Callatis, Iuliu Coroianu, Haiducului, Emil Petrovici, Dacia, Einstein, Cloşca, Decebal, David Prodan, Caracal, Craiova, Burebista, Căii Ferate şi Horea (parţial – numerele pare) din municipiul Cluj Napoca.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00.
Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Valoarea totală a acestui proiect de modernizare depăşeşte 5 milioane de lei şi vizează înlocuirea a peste 7,5 kilometri din reţeaua de gaz a municipiului.