Actualitate
Cresc alocațiile sociale. De unde vin banii?
Creşterea cuantumului venitului minim garantat, în două etape, şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei a fost avizată în şedinţa de ieri a Guvernului.
Conform deciziei, alocaţia va creşte în medie cu 30% de la 1 iulie, respectiv de la 60 lei la 80 lei pentru o familie cu doi copii, iar venitul minim garantat va fi majorat cu 8,5% de la 1 iulie şi cu 4,5% începând cu anul viitor, respectiv în medie de la 191 lei la 217 lei.
Numărul beneficiarilor pentru alocaţie va creşte de la 307.000 la 444.000 familii, iar cel al venitului minim garantat va urca de la 214.000 la 279.000 familii, din luna iulie, şi la 307.000 familii, din 2014.
Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că Guvernul va majora cuantumul ajutoarelor sociale, începând cu 1 iulie, pentru a compensa creşterea preţurilor la energie.
El a precizat că suma venitului minim garantat va creşte în medie cu 13%, în două tranşe, iar alocaţia de susţinere a familiei va fi majorată în medie cu 30%.
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat atunci agenţiei Mediafax că venitul minim garantat va fi majorat în medie cu 8,5% din luna iulie şi cu 4,5% de la 1 ianuarie 2014, efortul bugetar pentru aplicarea acestei creşteri şi pentru majorarea alocaţiei de susţinere a familiei fiind estimată pentru al doilea semestru din 2013 la circa 200 milioane lei.
Alocaţia pentru susţinerea familiei va fi majorată într-o singur tranşă.
Majorările, suportate din prețul energiei
Suma necesară majorării ajutoarelor sociale va fi asigurată din taxarea producătorii de energie pentru veniturile suplimentare obţinute de aceştia în urma liberalizării preţurilor.
În luna februarie, Ministerul Muncii, Familiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care propune reglementarea măsurilor speciale destinate beneficiarilor de ajutor social şi de alocaţie pentru susţinerea familiei pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare determinate de eliminarea tarifului social la energie electrică şi creşterea preţului la energie electrică şi gaze naturale.
Proiectul de act normativ propune instituirea ajutorului suplimentar pentru energie electrică şi gaze naturale pentru beneficiarii ajutorului social şi ai alocaţiei pentru susţinerea familiei, diferenţiat în funcţie de veniturile familiei/persoanei singure, respectiv 23 de lei pentru beneficiarii ajutorului social şi ai alocaţiei pentru susţinerea familiei care au venituri pe membru de familie de până la 200 lei şi 18 lei pentru beneficiarii alocaţiei pentru susţinerea familiei care au venituri pe membru de familie cuprinse între 201 şi 370 lei.
Conform unor estimări realizate de experţii Băncii Mondiale pe baza datelor existente la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi a celor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, creşterea cheltuielilor cu energia electrică pentru categoriile vulnerabile se situează între 14 lei şi 20 de lei, la care se adaugă o creştere medie de 3 lei a preţului la gazele naturale.