monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE: FOTO - ACCIDENT - Studenți teribiliști cu BMW - S-AU IZBIT de clădirea Prefecturii

Un accident a avut loc aseară în fața Prefecturii din Cluj-Napoca.

 

Un autoturism s-a lovit de clădirea Prefecturii, iar un altul a fost avariat.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță și un echipaj SMURD.

UPDATE1:

“La faţa locului am trimis un echipaj de descarcerare. Din fericire, nu am preluat nicio victimă, nu a fost nevoie de descarcerare. Într-adevăr, a fost vorba de un accident de circulaţie între două autoturisme mici, un BMW şi un Audi. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SMURD care a acordat asistenţă medicală şoferilor”, a precizat Andrei Biriş, purtător de cuvânt la Inspectorarul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.

UPDATE 2:

Potrivit directorului Serviciului de Ambulanţă Cluj, Horia Simu, în urma accidentului cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au fost răniţi. “Două maşini implicate, cinci victime, trei dintre tineri au refuzat îngrijirile medicale, iar ceilalţi doi au fost transportaţi la UPU Pediatrie chiar dacă aveau 18 ani împliniţi. Nu au fost răniţi grav, au câteva plăgi şi pansamente. Nu au rămas internaţi”, a precizat Simu.

UPDATE 3:

Accidentul a avut loc miercuri seara la ora 21.49. Potrivit reprezentantului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj accidentul s-a petrecut pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 la intersecţia cu strada Cuza Vodă. “Conducătorul unui autoturism BMW, Bogdan P. de 20 de ani, în timp ce conducea pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 la intersecţie cu strada Cuza Vodă nu a respectat culoarea roşie a semaforului, a pătruns în intersecţie unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, marca Audi, condus regulamentar de Marius C. de 24 de ani dinspre strada Cuza Vodă. În urma impactului, autoturismul Audi a fost proiectat în clădirea Prefecturii. În urma accidentului doi tineri au fost răniţi uşor, doi pasageri din autoturismul BMW”, a precizat Anca Sidonia Purdea, purtător de cuvânt la IPJ Cluj