monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ministrul Educaţiei legalizează fondul clasei

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat miercuri seara la gândul live că lucrează la un mecanism prin care banii să ajungă mult mai uşor la şcoală, iar părinţii şi oamenii care vor să doneze bani instituţiilor de învăţământ să o poată face direct în conturile şcolii.

De asemenea, ministrul a mai spus că vrea să extindă şi la instituţiile de învăţământ din România sistemul de donare a 2% din impozitul pe profit existent pentru organizaţii neguvernamentale. Ministrul a spus că, în acest fel, fondul clasei va fi scos „la suprafaţă”.

Argumentul lui Pricopie: transparenţa

Pricopie a mai precizat că a discutat cu Asociaţia Părinţilor şi cu specialiştii de la Ministerul Finanţelor pentru a identifica un mecanism prin care în  fiecare şcoală în parte să existe un cont special, un cont transparent prin care părinţii, profesorii sau cei care contribuie la acest cont să poată să obţină informaţii despre bani.

Fundaţia Părinţi din România: „Trebuie să fie opţional“

Directorul executiv al Fundaţiei Părinţi din România, şi al filialei Părinţi clujeni, Cristina Grigore, susţine că redirecţionarea celor 2% trebuie să rămână opţională. „Cred că nu trebuie transformat în obligativitate, cum este cu fondul şcolii, de exemplu. Trebuie, din punctul meu de vedere să rămână o chestiune opţională. Nimeni nu poate hotărî în locul altuia, cum să-şi redirecţioneze banii. Dar foarte mulţi părinţi, majoritatea donează 2% către proiecte şcolare. Este vorba de transparenţă, este şi mult mai uşor de controlat, înregistrat contabil. Eu recomand să fie cont separat“, a explicat Cristina Grigore.

Lucia Cojocaru: „Este desigur o formă mascată a legalizării fondului clasei“

În schimb, preşedintele Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (F.S.L. I) Cluj, Lucia Cojocaru, nu este de acord cu propunerea ministrului Educaţiei şi subliniază, ironic, că „redirecţionarea“ banilor pentru educaţie trebuie să rămână în sarcina Ministerului Educaţiei, nicidecum în cea a părinţilor. „Este desigur o formă mascată a legalizării fondului şcolii, al clasei, din punctul meu de vedere. Nu mi se pare corectă această propunere, să fie opţională, desigur. Eu cred că guvernul ar trebui să redirecţioneze bani, dacă vorbim de alocarea unor sume către învăţământ, nu părinţii, nu este corect să le ceară părinţilor să contribuie, să rămână opţional. Părinţii au contribuit, au avut posibilitatea să reorienteze 2% pe proiecte şcolare“, a spus Cojocaru.

Cuibus: „Este bine ca educaţia să fie sprijinită“

Valentin Cuibus, inspector școlar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ Cluj), subliniază în schimb, că orice sursă de finanţare a educaţiei este binevenită. „Este bine ca educaţia să fie susţinută. Fiecare societate comercială poate să susţină proiecte şcolare, dacă doreşte, în ce priveşte cele 2% este opţiunea fiecăruia, la noi, în România“, a spus Cuibus.

Fondul clasei, ilegal

Fondul clasei a constituit pentru mulţi părinţi o reală problemă. De altfel, au existat de-a lungul timpului mai multe plângeri. Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, preciza că fondul clasei „se plasează clar în afara legii" şi recomanda părinţilor să nu ofere bani.