Actualitate
Colegiul Medicilor din Cluj despre SMS-ul care a jignit un bolnav de cancer: Există relaţii amiabile între doctor şi pacient
Colegiul Medicilor din Cluj a finalizat ancheta în cazul doctorului Ionel Mircu, cel care în luna aprilie a trimit un SMS unui pacient bolnav de cancer conţinând, printre altele cuvintele ”ai atât de puţin timp să te mai bucuri de viaţă. PS. Hai pa, nesimţitule”, acordându-i un vot de blam, altfel spus a dezaprobat comportamentul acestuia.
“Decizia pronunţată de către Comisia de Disciplină Cluj în cazul doctorului Mircu Ionel a fost comunicată familiei Hodrea în data de 29 aprilie, când au fost informaţi de dreptul lor legal de a face contestaţie, în termen de 15 zile, în vederea reanalizării dosarului de anchetă disciplinară de către Comisia Superioară de Disciplină. Familia Hodrea nu a uzitat de dreptul lor legal”, spune Aurel Bizo, preşedintele Colegiului Medicilor din Cluj.
Bizo a mai precizat că doctorul Ionel Mircu a pus la dispoziţia Colegiului Medicilor Cluj o înregistrare audio a convorbirii telefonice avute cu soţia lui Milu Hodrea, Mariana Hodrea, din data de 13 martie 2013, din care rezultă relaţiile amiabile dintre medicul de familie şi familia Hodrea. “Din data de 2 aprilie - data înscrisă pe SMS şi până la data apariţiei articolului de presă din data de 10 aprilie, nu avem informaţii cu privire la transferul membrilor familiei Hodrea pe listele unui alt medic de familie”, a mai precizat Bizo.
Potrivit Legii nr. 95/ 2006 şi a Statutului Colegiului Medicilor din România, sancţiunile disciplinare pe care le poate pronunţa Comisia de Disciplină teritorială sunt: mustrare, avertisment, vot de blam şi amenda disciplinară de la 1.000 – 1.500 lei.
Arafat, despre medicul care ar fi insultat un pacient: A avut un comportament ieşit din normalitate!