Actualitate
FOTO: Sute de unguri au fluturat steagurile Ţinutului Secuiesc în gara din Cluj-Napoca
Peronul gării din Cluj-Napoca a fost luat cu asalt vineri la prânz de sute de unguri care au aşteptat sosirea trenului de Budapesta care mergea la Miercurea Ciuc, la sărbătorirea Rusaliilor. În gară au fost prezenţi viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath, deputatul UDMR, Mate Andras, dar şi consilierii locali Gered Imre şi Csoma Botond.
Oaspeţii au fost aşteptaţi cu dansuri medievale şi pogăcele, dar şi cu pancarte cu inscripţia “Koloszvar”, cu drapelele şi imnurile Ungariei şi a “ţinutului secuiesc”.
Credincioşi romano-catolici din Ungaria vor veni la pelerinajul de Rusalii care are loc, sâmbătă, pe muntele de la Şumuleu-Ciuc. Mii de credincioşi catolici din ţară şi din străinătate sunt asteptaţi sâmbătă la pelerinajul Rusaliilor de la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita.
Pelerinajul de la Şumuleu are o tradiţie de peste 500 de ani, după 1990 a devenit cel mai mare din Europa Centrală şi de Est. Istoria pelerinajului se leagă de încercarea principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund, de a impune secuilor, în 1568, religia unitariană.
Credincioşii catolici din zona Ciuc, Gheorgheni şi Casin s-au adunat în sâmbăta Rusaliilor în Şumuleu Ciuc, pornind de aici spre muntele Harghita, împotriva armatei principelui.
Obţinând victoria, secuii şi-au împodobit steagurile cu crengi de mesteacăn şi s-au întors la Şumuleu. De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor credincioşii catolici se adună în cea mai mare procesiune religioasă din zonă.