monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Scena de pe Cluj Arena, unde va concerta Deep Purple, cea mai mare din România

Montarea scenei pentru concertul Deep Purple de pe Cluj Arena va începe în 29 mai. Potrivit organizatorilor, Cluj Arena Music Fest va folosi cea mai mare scenă din România, platforma având 27 m deschidere, 18 m adâncime şi 2,4 m înălţime (de la pământ), iar cupola are 30 de m deschidere şi 15 m înălţime.

“Gazonul stadionului va fi protejat şi el, la fel ca în anii trecuţi cu un material special (grass cover) care lasă iarba să respire. De protecţie va beneficia şi pista de atletism din jurul suprafeţei de joc a stadionului”, au mai precizat organizatorii.

Biletele pentru cele două zile de concerte pot fi cumpărate online, de pe myticket.ro, sau de la punctele de vânzare din Iulius Mall şi Polus Shopping Center din Cluj-Napoca. Preţul biletelor variază între 65 de lei şi 250 de lei, în prima seară, şi între 45 de lei şi 200 de lei în cea de-a doua seară. Pot fi cumpărate şi abonamente pentru ambele zile de concert, preţul lor fiind între 85 şi 350 de lei, în funcţie de zona aleasă.

Cluj Arena Music Fest are loc la Cluj-Napoca în 7 şi 8 iunie 2013. În 7 iunie, pe scena va urca legendara trupă rock Deep Purple, iar în deschidere vor cânta cei de la Baniciu, Kappl, Lipan & Friends, Holograf, Compact, Bere Gratis şi Proconsul. Concertul Deep Purple face parte din turneul mondial, de promovare a noului album – Now What?! – lansat în aprilie. A doua zi, pe scenă vor urca UB 40, la primul lor concert în România, iar în deschidere Smiley, Alex Velea, Ştefan Bănică jr. şi Antonia.

Organizatorii se aşteaptă de la 25-30.000 de spectatori pentru fiecare seară a concertelor.

Citeşte şi:

Vară plină de concerte la Cluj-Napoca

UPDATE: DEEP PURPLE și UB40 vor concerta în iunie pe CLUJ ARENA. Vezi cât vor costa biletele!

E oficial! Scorpions şi Smokie concertează pe „Cluj Arena”