monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO Mario Vargas Llosa: Cred că trebuie să ne îmbogăţim viaţa şi de aceea am inventat ficţiunea

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa a declarat, duminică seară, la Tetrul Naţional Cluj, că trebuie să ne îmbogăţim viaţa şi de aceea am inventat ficţiunea, iar rolul literaturii este de a ne da posibilitatea să trăim mai multe vieţi.

Mario Vargas Lliosa a declarat, la Teatrul Naţional Cluj, că de-abia aşteaptă să vadă jucată piesa pe care a scris-o şi a povestit despre nevoia de literatură.

"De-abia aştept să văd ce au făcut cu piesa mea. Sunt în Cluj pentru prima oară, a treia în România, am luat prânzul cu nişte prieteni de la universitate, încă nu am văzut oraşul, sunt aici trei zile sper să merg să văd oraşul şi priveliştile lui. Povestitul este important pentru mine ca pentru toată lumea, avem nevoie de ficţiune pentru a ne completa viaţa, fără ficţiune viaţa noastră ar fi foarte săracă şi mediocră. Cred că trebuie să ne îmbogăţim viaţa şi de aceea am inventat ficţiunea, literatura este probabil cel mai bun mijloc prin care ficţiunea poate fi încorporată în viaţa noastră a tuturor, bărbaţi şi femei. Cred că ficţiunea este ceva ce ne dă posibilitatea de a materializa acest vis pe care-l avem toţi de a nu fi limitaţi într-o singură viaţă, ci de a a avea posibilitatea de a avea atât de multe experienţe, cred că de aceea s-a născut ficţiunea şi de aceea literatură are o aşa lungă istorie în viaţa oamenilor", a spus Mario Vargas Llosa.

Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa, care a obţinut în 2010 Premiul Nobel pentru Literatură, a sosit, duminică, la Cluj-Napoca, unde va rămâne timp de trei zile, urmând ca luni să primească din partea Universităţii Babeş-Bolyai, care i-a lansat invitaţia, Titlul de Doctor Honoris Causa.

Duminică seară, Mario Vargas Llosa participă la spectacolul "1001 de nopţi".

La Teatrul Naţional Cluj a fost întâmpinat de Mihai Măniuţiu, directorul teatrului, Corin Braga, decanul Facultăţii de Litere şi de Ioan Aurel Pop, rectorul UBB.

După ce a acordat câteva autografe, Llosa a urcat în lojă alături de soţia sa pentru a urmări spectacolul la sfârşitul căruia va urca pe scenă şi va sta de vorbă cu publicul.

 

 

 

Citeşte şi:

Surpriză pentru Llosa la piesa „O mie şi una de nopţi” de la Teatrul Naţional: actorii vor spune "Mario este în sală"

Scriitorul Mario Vargas Llosa a ajuns la Cluj. Vezi primele declaraţii