monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Profesorii vor putea declara grevă dacă vor asigura desfăşurarea examenelor naţionale

Plenul Senatului a aprobat miercuri propunerea legislativă care prevede că personalul didactic poate declara grevă, cu condiţia de a asigura desfăşurarea proceselor naţionale de evaluare din ultima clasă de gimnaziu şi a examenului naţional de bacalaureat.

Propunerea legislativă a primit 43 de voturi pentru şi 37 împotrivă, după ce senatorii au aprobat amendamentul formulat de fostul ministru PDL al Educaţiei Mihail Hărdău, preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Senat, prin care declanşarea grevei în cazul profesorilor a fost condiţionată de examenele naţionale. Modificarea impusă prin amendamentul senatorului Mihail Hărdău a iscat discuţii aprinse în plenul Senatului întrucât propunerea legislativă, iniţiată de mai mulţi parlamentari democrat-liberali, prevedea ca profesorii să poată declanşa grevă cu condiţia asigurării a cel puţin o treime din activitatea didactică, 'fără a pune în pericol dreptul la educaţie al elevului în fiecare unitate de învăţământ'. Fostul ministru PSD al Educaţiei Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ din Senat, a solicitat respingerea, prin vot, a amendamentului propus de Hărdău, considerând că prin modificarea Legii 168/1999 s-ar interzice dreptul cadrelor didactice de a face grevă. 'Greva nu este de dorit nicăieri, cum nu este de dorit nici în învăţământ. Nu trebuie, însă, să luăm dreptul profesorilor de a face grevă. Îl respect pe domnul ministru fiindcă şi eu m-am confruntat cu probleme asemănătoare, dar nu trebuie să votăm această lege. Soluţia este ca acela care se aşează pe scaunul lui Spiru Haret să asigure condiţiile necesare pentru a evita o grevă în învăţământ', a explicat Andronescu. Propunerea de respingere prin vot a propunerii legislative a fost întărită şi de social-democratul Toni Greblă, preşedinte al Comisiei juridice din Senat, care a susţinut că amendamentului propus de Mihail Hărdău este formulat 'imprecis', ceea ce ar putea îngrădi dreptul profesorilor la grevă şi chiar 'ar putea fi speculat' de MECTS. 'Propunerea legislativă pare inofensivă, însă în amendament este prevăzut faptul că personalul didactic poate declara grevă cu condiţia de a asigura desfăşurarea continuă a proceselor de evaluare naţională. Când începe acest proces de evaluare, fiindcă un proces înseamnă că avem o acţiune în desfăşurare. Pentru impreciziunea definirii timpilor procesului evaluării naţionale, atunci când greva este interzisă, vom vota împotrivă. Cred că dacă am vota acest amendament am afecta şi mai grav relaţiile de dialog social din interiorul sistemului de învăţământ', a susţinut senatorul PSD. Preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Senat, Mihail Hărdău, a explicat plenului că prin modificarea Legii 168/1999 nu s-a urmărit interzicerea grevei pentru cadrele didactice, ci protejarea elevilor care ajung la finalul unui ciclu de studii şi urmează să fie evaluaţi printr-un examen naţional, de admitere la liceu sau de bacalaureat. Legea este ordinară, iar Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.