Actualitate
După "explozie", transplanturile ar putea primi "stingerea"
Banii pentru transplanturi s-au terminat în toată ţara. Medicii clujeni sunt optimişti şi aşteaptă rectificarea bugetară pentru alţi bani.
Dacă până nu demult medicii se plângeau că sunt puţini donatori de organe în ţara noastră, acum lucrurile s-au schimbat, iar oficialii din Ministerul Sănătăţii spun că avem de a face cu o „explozie” de donatori de organe.
La prima vedere pare un lucru bun, însă această creştere i-a luat pe nepregătite pe cei din Minister. Banii pentru transplant pe anul acesta s-au terminat deja, iar situaţia salvatoare va veni doar în luna iulie, la rectificarea bugetară. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat spunea recent că este o situaţie fericită că s-a ajuns la o creştere a numărului de donatori de organe, dar mai rămâne problema banilor.
„Este o situaţie fericită că s-a ajuns aşa, pentru că a crescut numărul donatorilor. După ce s-a aprobat ordinul prin care s-au nominalizat ordonatorii de transplant la secţiile de terapie intensivă şi s-a ameliorat organizarea pentru recunoaşterea bolnavilor potenţiali donatorilor, am avut o explozie de donatori, ceea ce este un lucru pozitiv. Acum trebuie să adaptăm finanţarea la această explozie, pentru că nimeni nu s-a aşteptat la asta, vă spun sincer”, a declarat Arafat.
Secretarul de stat a menţiont că există promisiuni din partea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu despre o creştere a fondurilor pentru transplant, la rectificare pentru a face faţă creşterii numărului de donatori.
La Cluj, lucrurile merg bine deocamdată
Chiar dacă banii pentru transplant au fost epuizaţi deja, la Cluj se fac în continuare transplanturi şi ar putea să apară probleme doar dacă nu se aprobă alţi bani la rectificarea bugetară.
„Noi nu avem nicio schimbare în momentul de faţă, se fac transplanturi în continuare. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la rectificarea bugetară. Dacă nu primim bani atunci vom fi nevoiţi să ne oprim, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru”, a afirmat dr. Dan Luscalov din cadrul Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj, coordonatorul de transplanturi.
Mai multe transplanturi decât anul trecut
Medicii de la Insitutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj au realizat anul trecut 115 transplanturi, din care 98 au fost de la donatori în moarte cerebrală, iar restul de la donatori vii. Anul acesta, au fost făcute deja 78 de transplanturi, iar medicii clujeni estimează că în acest ritm vor depăşi numărul de 150. Singurul motiv pentru care acest număr nu ar putea fi depăşit ar fi banii, în cazul în care nu se aprobă suplimentări de fonduri la rectificarea din iulie.
Casa de Asigurări nu poate face nimic
Programul naţional de transplant este coordonat de Ministerul Sănătăţii astfel că doar prin Minister pot fi alocaţi bani. „Programul naţional de transplant renal este al Ministerului Sănătăţii şi doar ei pot aloca fonduri”, a precizat Crina Grozav, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Cluj.
Raed Arafat a subliniat că din păcate, bugetul Sănătăţii nu poate fi rectificat decât din iulie.
„Situaţia în care ne aflăm este total ingrată, pentru că trebuie să se ia decizii pe tratamente, pe anumite alocări de tratamente şi, din păcate, se ajunge la acest lucru, la fel ca în multe ţări, din cauza limitărilor la finanţare a sistemelor sanitare”, a explicat secretarul de stat.