monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO – Mod de a parca: o bloggeriţă a blocat tot trotuarul

O bloggeriţă din Cluj-Napoca a reuşit “performanţa” să blocheze tot trotuarul după ce a parcat maşina decapotabilă de-a curmezişul trotuarului. Pietonii aveau două variante: fie săreau maşina, fie intrau pe carosabil cu riscul să fie loviţi de alte maşini.

“Trebuie să menţionezi pe maşina proprie (probabil primită cadou de la un “amic” sau de la părinţi) că ai un blog, iar apoi o laşi precum o balegă, ocupând tot trotuarul, pentru a fi sigur/ă că lumea îţi reţine numele. Atenţie! Nu cumva să greşeşti şi să pui domeniul; la un moment dat poate te răzgândeşti şi în loc de .ro vrei .com sau .eu şi trebuie să dai alţi bani pentru a schimba inscripţia de pe maşină. Cel mai bine e să scrii Blog Nume Prenume şi apoi te descurcă gugălu. Dacă pui şi o monogramă de blondă cu iniţialele tale, i-ai ucis pe toţi! Aşa făceau şi baronii acum câteva sute de ani: îşi puneau blazonul pe palat. Dă bine!”, scrie panfi.ro.


Bloggerul care a observat modul în care bloggeriţa a parcat îi recomandă acesteia ca atunci când mai vrea să parcheze pe trotuar, să se gândească de două ori pentru că “s-ar putea să treacă pe acolo o persoană cu handicap ce se deplasează cu ajutorul unui cadru (ca cea care se vede şi în fotografie, da?) şi o să fie nevoită să iasă în stradă printre maşini din cauza unei blonde”.

Bloggeriţa Alina Ceuşan scrie despre ea pe blogul personal că este iubitoare de artă şi model, iar Finalitatea pe care o doresc bate undeva spre a scrie la o revistă “lucioasă”, cum ar spune unii. Sunt pasionată de tot ceea ce înseamnă modă, prin prisma bunului gust, de călătorii, de experienţe noi, de viaţă. Mi-ar plăcea să cred că voi reuşi, la un moment dat să inspir fete ca mine”.