Actualitate
BREAKING NEWS -- Bechtel a REZILIAT contractul. Statul român plătește DESPĂGUBIRI de 37 mil. €!
Ministrul delegat Dan Șova a anunțat aseară că negocierile între Bechtel și statul român s-au încheiat și că a fost reziliat contractul.
„Negocierile s-au încheiat în această seară. Statul trebuie să plătească 37,2 milioane de euro, penalități. Corpul de Control al premierului va analiza contractul”, a declarat Șova într-o emisiune televizată.
Bechtel a primit în 2004 contractul pentru construirea Autostrăzii Transilvania, cu o valoare de 2,2 miliarde de euro. Din cei 415 kilometri, Bechtel a realizat doar 52, între Câmpia Turzii și Gilău. În total, România a plătit până în prezent către Bechtel 1,4 milioane €.
Din cauza procedurii de desemnare a constructorului, prin negociere directă și nu prin licitație, Autostrada Transilvania nu a fost eligibilă pentru finanțarea din bani de la Uniunea Europeană. Mai mult, traseul autostrăzii nu face parte din Coridor IV pan-european, astfel că nu constituie o prioritate pentru UE.
Din traseul nerealizat, două tronsoane au căzut în sarcina statului român, pentru care Ministerul Transporturilor va plăti despăgubiri. O parte din suma de 37,2 milioane de euro pe care guvernul o datorează Bechtel în urma rezilierii contractului o reprezintă penalități, o altă parte lucrări efectuate și încă neachitate, lucrări de conservare, pază etc.
Despăgubirile vor fi plătite din fondurile pentru lucrări ale Ministerului Transporturilor, astfel încât rezilierea contractului cu Bechtel se va traduce și în drumuri mai prost întreținute sau reparate în restul țării.
Vom reveni cu amănunte.