Actualitate
S-a descoperit cea mai uşoară exoplanetă ce poate fi observată doar cu telescopopul
Astronomii au descoperit cu ajutorul telescopului VLT (Very Large Telescope), administrat de ESO (European Southern Observatory), lumina emisă de ceea ce ei cred că este cea mai uşoară exoplanetă observată până în prezent cu ajutorul unor metode directe.
Deşi este considerată o planetă uşoară, masa acestui corp ceresc gazos este de 4-5 ori mai mare decât cea a planetei Jupiter, precizează ESO într-un comunicat. Este planeta cel mai puţin masivă situată în exteriorul Sistemului Solar şi care a fost descoperită prin imagistica directă.
O exoplanetă este o planetă aflată pe orbita unei alte stele decât Soarele.
"Imagistica planetelor este o tehnică extrem de dificilă a cărei punere în practică necesită utilizarea celor mai performante instrumente", a explicat Julien Rameau de la Institutul de Planetologie şi Astrofizică din Grenoble (IPAG), autorul acestui studiu, publicat în revista Astrophysical Journal Letters.
"Cu cât o planetă este mai puţin masivă, cu atât este mai dificil să fie observată direct", a subliniat Anne-Marie Lagrange, membră în echipa care a realizat această descoperire.
Aproape 1.000 de exoplanete au fost descoperite prin metode indirecte: astronomii nu văd lumina lor, dar pot să măsoare impactul lor asupra anumitor proprietăţie ale stelei în jurul căreia gravitează.
În schimb, doar 20 de exoplanete au fost observate până acum prin imagistica directă.
Planeta nou descoperită se află pe orbita unei stele tinere (10-17 milioane ani), HD95086, la o distanţă de aceasta de 56 ori mai mare decât distanţa Terra-Soare. Acel sistem solar se află la circa 300 ani-lumină de Terra.
În fotografiile realizate de VLT, ea apare ca un punct în mişcare, puţin luminos dar clar, în proximitatea stelei HD95086.