monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Adrian Năstase a fost dat afară de la Universitatea Bucureşti

Adrian Năstase nu mai este profesor la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, care a reziliat contractul cu fostul premier pentru că acesta a fost condamnat definitiv pentru corupţie.

Universitatea Bucureşti a precizat că a reziliat contractul lui Năstase pentru că acesta a fost condamnat definitiv pentru corupţie. „Conform legislaţiei muncii din România, contractul de muncă al unei persoane încetează atunci când aceasta este arestată preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau când suferă o condamnare printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă”, se arată într-un răspuns trimis de universitate pentru gandul.info.


Adrian Năstase a activat ca profesor în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti. Reprezentanţii facultăţii au precizat că Năstase nu mai predă în instituţie şi că nu există nici o intenţie de a-l invita să le conferenţieze studenţilor la Drept.

Pe propria pagină de internet, Năstase spune însă că este profesor la Facultatea de Drept.


„Adrian Năstase are o cariera universitară de peste trei decenii, la catedre din ţară şi de peste hotare. Activitatea didactică a lui Adrian Năstase este impresionantă. Din 1990 face parte din echipa didactică a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, precum şi a universităţilor Dimitrie Cantemir şi Titu Maiorescu, iar din 1994, este profesor asociat la Universitatea Pantheon Sorbonne din Paris”, spune Năstase în autobiografia de pe site.