Actualitate
INUNDAŢIILE DIN EUROPA: Mii de persoane au fugit din calea apelor
Inundaţii record s-au soldat cu cel puţin 12 morţi în ultimele cinci zile, dintre care opt în Cehia. Situaţia era deosebit de tensionată în Bavaria şi pe teritoriul fostei Republici Democratice Germane (RDG), unde mai multe oraşe erau deja sub ape sau în pericol de a fi inundate.
Mii de germani s-au refugiat la membri de familie sau prieteni, respectând sfatul de a evacua din partea autorităţilor.
Alţii s-au refugiat în adăposturi amenajate în şcoli sau în corturi. La Halle, în centrul fostei zone chimice în timpul RDG, autorităţile au cerut joi unui număr de aproximativ 30.000 de persoane să-şi părăsească domiciliul, din cauza pericolului inundaţiei, cea mai importantă în ultimii 400 de ani.
În Bavaria, oraşul Deggendorf, situat în apropiere de frontiera cu Cehia şi Austria, era aproape izolat de restul lumii, potrivit presei locale.
Locuitorii au fost evacuaţi cu elicopterul din case. Potrivit unor imagini din elicopter difuzate de televiziuni, unele locuinţe erau aproape acoperite de ape, iar altele erau în apă până laprimulnivel.
Riscul ca unele diguri să cedeze este mare, potrivit agenţiei germane DPA.
În Ungaria, serviciile de salvare şi mii de voluntari au muncit în timpul nopţii la diguri, pe o potrţiune de aproximativ 689 de kilometri ai fluviului.
La Budapesta, nivelul maxim al viiturii este aşteptat luni, de aproximativ 885 de centrimetri, un nivel ce va depăşi recordul de 860 de centimetri înregistrat în 2006.
Premierul Viktor Orban a avertizat că, porivit celui mai pesimist scenariu, zeci de mii de persoane vor fi evacuate, inclusiv cele 55.000 de persoane care sunt cazate în locuinţe sociale în capitala ungară.
În Austria, nivelul apei continua să scadă, după ce a atins la Koreuburg, în apropiere de Viena, un nivel record.
În Cehia apele se retrăgeau, iar oamenii au putut să ofteze uşuraţi după cinci zile de inundaţii,soldate cu cel puţin opt morţi. Cinci persoane erau date dispărute în continuare, joi, iar alte 20.000 au fost evacuate în întreaga ţară, au anunţat salvatori. Mii de gospodării au rămas fără electricitate, gaze sau apă potabilă.