Actualitate
FOTO şi VIDEO - Gara Cluj-Napoca, „invadată” de trenuri din toate timpurile, tancuri şi fermieri
Locomotive cu aburi şi electrice, vagoane de călători şi de marfă din anii 1900 până în zilele noastre au ajuns în acest week-end în gara din Cluj-Napoca. Trenurile au sosit în gară fără întârziere, nu s-au oprit pe traseu din cauza unor probleme tehnice la calea ferată şi sunt extrem de curate. Cei care trec prin gară pot să vadă şi un tanc, soldaţi înarmaţi, tractoare, vaci şi cai.
Nu trebuie să vă imaginaţi că toate acestea se întâmplă însă în realitate. Fac parte din expoziţia de trenuleţe în miniatură, deschisă de vineri până duminică seara, în gara din oraş. Totul a fost pus la cale de pasionaţii de trenuri şi modelism din cadrul asociaţiei Trainsylvania Railway Club Cluj. Cei care au ratat ziua de ieri, mai au timp să vadă expoziţia astăzi şi mâine, între orele 10.00 – 20.00.
Trenurile trec prin locuri care îţi taie răsuflarea
Opt trenuri circulă neobosite, 10 ore pe zi, pe 55 de metri de cale ferată dublă, montaţi în două încăperi din gară. Trenurile şerpuiesc prin munţi, trec prin tuneluri şi peste poduri construite în zone stâncoase abrupte. Coboară apoi şi prin zone mai domoale, de şes, cu fermieri care îşi îngrijesc liniştiţi animalele şi câmpurile. Trenuleţele trebuie să „înfrunte” curajoase şi câteva zone „periculoase”, cu soldaţi germani înarmaţi până în dinţi, pregătiţi să folosească mitralierele şi tancurile din dotare. După un drum lung şi deloc plictisitor, ajung în gările cu peroane pline de călători cu valize în mâini sau cu batiste fluturând în semn de rămas bun pentru cei care pornesc la drum.
Dacă trenurile sosesc pe înserat sunt aprinse felinarele în gări sau pe traseu, în vagoanele de călători este aprinsă lumina, iar trenurile de marfă sunt ghidate de farurile locomotivelor. După ce îşi încheie traseul, trenurile o iau de la capăt, într-o altă călătorie prin munţi, văi, dealuri şi sate.
Nu sunt trenuri de jucărie. Sunt trenuri profesionale
Pasionaţii de trenuri şi modelism care sunt prezenţi la expoziţie spun că ceea ce vede publicul nu sunt trenuri de jucărie, ci sunt trenuri profesionale, construite la scara 1:87. Ele respectă realitatea şi practic reproduc trenurile adevărate la scară redusă, în cel mai mic detaliu. Nu doar trenurile sunt reproduse în cele mai mici detalii, ci şi staţiile în care impiegatul este afară pe peron cu paleta în mână. La fel şi când este vorba despre anexele gărilor în care se pot observa depozite de lemne sau maşini încărcate cu marfă.
Expozanţii afirmă că nu ţin cont de preţ şi nici de volumul de muncă atunci când îşi pun în practică pasiunea astfel încât totul să fie făcut ca la carte. „Atunci când ai un hobby, activitatea pe care o faci nu se poate cuantifica în bani. La această machetă s-a lucrat peste 2.500 de ore”, afirmă Eusebiu Porteka, unul dintre participanţi şi membru al Trainsylvania Railway Club.
O altă metodă de petrecere a timpului liber
Expoziţia este deschisă pentru toate vârstele, iar organizatorii spun că vor să atragă atenţia tinerilor asupra unui mod interesant de petrecere a timpului liber. „Avem expusă o machetă a Trainsylvania Railway Club prin care vrem să arătăm îndeosebi celor mari, dar şi celor mici că sunt şi alte metode pentru petrecerea timpului liber decât să mergi în cluburi sau discoteci”, subliniază Eusebiu Porteka.
Ieri, în primele ore de la deschiderea Trainfest, cele două încăperi au fost neîncăpătoare pentru copiii dornici să vadă trenuleţele. „Sunt foarte frumoase, am şi eu unul acasă, dar nu arată chiar aşa ca astea. E mai simplu al meu. Îmi plac pentru că merg repede şi sunt exact aşa ca în realitate”, spune Sebastian, unul dintre micuţii vizitatori.
Clujenii care au vizitat ieri expoziţia au putut admira pe dioramă trenuri din 1910 până în anii ‘30. Astăzi, pot fi văzute trenuri din anul 1930 până în 1960-1970, iar duminică este epoca zilelor noastre.