Actualitate
VIDEO: Un avion Wizz Air a aterizat de URGENŢĂ la Roma. Vezi înregistrarea aterizării aeronavei!
Un avion al companiei Wizz Air a efectuat, în această dimineaţă, o aterizare de urgenţă pe Aeroportul Fiumicino din Roma, din cauza unei probleme la trenul de aterizare. În urma incidentului, trei persoane au fost rănite.
Cei 165 de pasageri au coborât din avion pe tobogane. Una dintre roţile trenului de aterizare a rămas blocată înainte de aterizare.
Conform Mediafax, avionul efectua o cursă Bucureşti-Roma.
Pilotul, care urma să aterizeze pe un aeroport mai mic de la Roma - Ciampino, a solicitat să aterizeze la Fiumicino, unde pista este mai lungă. El a fost nevoit să aterizeze cu ajutoul unei singure roţi şi unui singur motor. După ce s-a oprit, avionul s-a aplecat pe o parte. Pompieri, poliţişti şi carabinieri au sosit foarte repede la faţa locului.