monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pană de curent în Mănăștur. Două ore de BEZNĂ!

O pană de curent a afectat aseară cartierul Mănăștur, cel mai populat al municipiului Cluj-Napoca.

Întreruperea electricității s-a produs în urma furtunii de proporții - care a rupt mai multe cabluri de curent - și a durat mai mult de 2 ore, ne-au informat cititorii.

Potrivit declarațiilor locuitorilor cartierului, dispeceratul companiei de electricitate nu a putut fi contactat, probabil din cauza numărului mare de apeluri. Nici reporterii monitorulcj.ro nu au putut lua legătura cu reprezentanții Electrica pentru a obține detalii despre cauza întreruperii curentului electric.


O mare parte a clujenilor din cartierul Mănăștur locuiesc în blocuri de zece etaje, fără iluminat natural pe casa scării, astfel încât întreruperea curentului electric i-a pus în situația, deloc plăcută, de a se urca pe scări, pe întuneric.

Deasemenea, pana de curent a provocat panică în rândul cumpărătorilor supermarketului Kaufland Mănăștur.