Călătorie în Clujul de odinioară când lumea bea doar vin şi bere! Apa era aducătoare de boli

O parte din clădirile din zona centrală a Clujului şi care acum sunt fie locuinţe particulare, fie magazine, baruri sau sedii de firme erau folosite ca hanuri în perioada medievală şi renascentistă. Însă, nu orice călător reuşea să înnopteze în unul din aceste hanuri din cauză că accesul în oraş era strict: se intra doar pe baza unui permis special de intrare, iar cei care nu aveau acel document, dormeau la poarta oraşului sau pe câmp şi erau lăsaţi să intre în cetate doar a doua zi dimineaţa.

În plus, hanurile se închideau imediat după lăsarea întunericului astfel că rămâneau pe din afară chiar şi acei călători care aveau permis de intrare în oraş.

Casa Mehffi, hanul în care s-a născut regele Matia

Istoricul Tudor Sălăgean, director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca afirmă că primul han menţionat în oraşul Cluj-Napoca este casa în care s-a născut regele Matia Corvin în 1443 şi se numea Casa Mehffi.

„Era un fel de han de lux, echivalentul hotelurilor de lux de astăzi pentru că era situat într-o parte liniştită a zonei centrale a oraşului şi erau cazate acolo personalităţi ale timpului. Acolo s-a născut şi regele Matia Corvin pentru că mama lui, Elisabeta Szilagyi, a petrecut mai mult timp în oraşul Cluj stând la hanul respectiv”, povesteşte Sălăgean.

Un alt han funcţiona pe locul actualei berării Ursus, unde se păstrează şi o inscripţie din secolul al XVII-lea. Potrivit documentelor istorice, exista încă un han în clădirile care înconjurau biserica Sf.Mihail, însă nu a putut fi localizat cu precizie.

Soliile şi ambasadorii, clienţi fideli ai hanurilor

Istoricii clujeni spun că în aceste hanuri, considerate localuri bune, erau cazaţi de obicei solii, ambasadele şi nobilii. „Toate soliile care veneau la Cluj stăteau la unul din hanurile bune din zona centrală. Ambasadele erau găzduite fie în Casa Matia fie în hanul din piaţa centrală a oraşului, dar registrele de socoteli ale oraşului păstrează date doar despre mâncărurile care erau servite în hanuri nu şi despre locaţie, de aceea locaţia exactă nu se ştie întotdeauna”, declară Tudor Sălăgean.

Călătorii beau doar vin şi bere. Apa era aducătoare de boli

Registrele de socoteli ale oraşului arată că, în general, la hanurile din Cluj nu se consumau mâncăruri de lux, ci alimente obişnuite, însă de calitate. Se mânca multă carne, peşte, pâine şi alimente de post atunci când erau perioadele de post, dar mai ales pentru soliile care veneau din Moldova şi Ţara Românească. „Clujul după ce a trecut la reformă nu mai era interesat de post, dar se făceau eforturi ca celorlalţi să le asigure mâncarea adecvată”, menţionează istoricul clujean.

Cei care nu îşi permiteau aceste alimente mâncau lucruri mai simple şi ieftine. Erau şi hanuri în care pur şi simplu nu serveau de mâncare nimic.

Documentele istorice dovedesc faptul că nici un călător nu bea apă astfel că vinul şi berea nu lipseau de la masă. Evitau să consume apă deoarece era considerată purtătoare de boli. „Sunt menţiuni ale călătorilor care spuneau că în momentul în care ajungeau într-un han unde nu era vin sau bere se panicau să nu se îmbolnăvească”, subliniază Tudor Sălăgean.

Nu se mai bea şi nu se mai cânta după 8 seara

În condiţiile în care se consuma doar vin şi bere este de la sine înţeles că existau şi scandaluri. Tocmai din acest motiv, la un moment dat în secolul al XVI-lea, regulamentul oraşului interzicea consumul de vin după ora 8.00 seara în taverne, cârciumile şi tavernele fiind, de cele mai multe ori, legate de hanuri. De asemenea, era interzis şi cântatul în tavernă. „Fenomenul acesta al beţiilor s-a încercat să fie controlat în toată istoria, dar nu s-a reuşit”, precizează istoricul Tudor Sălăgean.

În Clujul de odinioară erau destul de multe cârciumi foarte mici în care se vindea şi consuma vin şi erau situate de obicei lângă brutării. „Exista un fel de tradiţie clujeană la un moment dat. Soţul şi soţia mergeau la brutărie să facă pâine. Femeia mergea cu făina de acasă şi brutarul îi făcea pâinea. Până toată operaţiunea se încheia, soţul stătea la mica cârciumioară şi bea vin”, explică Sălăgean.

Odăile nu puteau fi încuiate, iar unele hanuri erau pline de pureci

Despre condiţiile de cazare din hanuri, istoricii spun că erau destul de diferite de cele de astăzi. „Erau spaţii comune pentru cei care nu îşi permiteau odăi separate. Sunt relatări care spun că era un specific care îi deranja pe călători: se pare că nu exista posibilitatea să îţi încui camera cu cheia şi servitorii intrau când vroiau, nu băteau la uşă, intrau când doreau ei”, spune Sălăgean.

În actele vechi se menţionează şi despre hanurile din judeţ sau comitat cum era numit la vremea respectivă. Acestea erau însă foarte diferite de cele din oraş: pline de pureci şi insalubre. Printre acestea, se găseau totuşi şi hanuri foarte bune cum este unul menţionat lngă Gherla, unde se mânca foarte bine. De asemenea, istoricii mai spun şi despre un han din Banat unde se opreau toţi călătorii străini fiindcă acolo era o hangiţă foarte gospodină şi le dădea să mănânce raţă pe varză.

Hanurile şi porţile oraşului se închideau odată cu lăsarea întunericului

Călătorii care ajungeau la Cluj seara, după ce se întuneca, dacă nu aveau permis special de intrare stăteau pur şi simplu şi dormeau undeva la poartă sau pe câmp. Există relatări ale unor călători relativ importanţi care nu erau primiţi în oraş şi dormeau la poartă, iar a doua zi dimineaţă când se deschidea poarta puteau să intre. Poarta se deschidea doar pentru cei care aveau permis de liberă trecere semnat de autorităţi foarte importante.

Şi la hanuri era o anumită oră de închidere, nu era cineva permanent la recepţie ca acum. Cei care nu ajungeau înainte de ora închiderii stăteau afară. „În oraş era un pic mai complicat pentru cei care rămâneau afară pentru că erau luaţi de strajă şi duşi într-un loc special unde puteau să îşi petreacă noaptea. Probabil erau duşi la Casa Străjii, aceasta fiind justificarea transformării ei ulterior în han fiindcă din momentul în care straja plătită de oraş s-a desfiinţat au trebuit să dea altă destinaţie clădirii”, explică Sălăgean. Casa Străjii este unul din hanurile care au funcţionat între anii 1780 şi 1830.

Calul Bălan, hanul din actualul Muzeu Etnografic

În perioada modernă, după cucerirea Ardealului de către Imperiul Austro-Ungar, cel mai important han era Calul Alb (tradus exact din limba maghiară) sau Calul Bălan (adaptat la limba română). Era situat în actuala clădire a Muzeului Etnografic. Faţada era diferită, nu era cea de astăzi care a fost realizată la începutul secolului XIX.

Întregul secol al XVIII-lea până în 1780, Calul Alb sau Calul Bălan a fost cel mai important han al oraşului. „Aici stăteau toţi vizitatorii importanţi ai Clujului, de la guvernatorii Transilvaniei până la ofiţeri ai armatei imperiale. Erau situaţii în care nobilii de rang foarte înalt erau primiţi la alte familii de nobili din oraş, dar la nivel un pic mai jos, precum ofiţeri, călători stăteau aici”, spune Tudor Sălăgean.

Calul Alb era un administrat de primăria oraşului şi în anumite perioade cu incendii puternice care au afectat clădirea primăriei din piaţa mare chiar şi primăria şi-a desfăşurat temporar activitatea aici.

Destinul hanului Calul Bălan s-a încheiat în anul 1780 când împăratul Iosif al II-lea a „confiscat” clădirea de la primărie şi a transformat-o în şcoală de ofiţeri. Apoi, oraşul a recuperat clădirea în 1794 şi i-a dat o altă destinaţie.

În schimb, grădina de vară a existat foarte mult timp şi în anii 1940 aici funcţiona de fapt Boema care apoi s-a mutat pe Iuliu Maniu.

Casa Străjii, hanul unde au fost adunate prostituatele bolnave de sifilis

Potrivit documentelor istorice, între 1780 şi 1830, unul dintre cele mai importante hanuri ale Clujului era Casa Străjii, un han destul de bun, situat în centura de clădiri care înconjura biserica Sf Mihail. Acolo s-a cazat Istvan Szechenyi, scriitor şi politician, unul dintre cei mai importanţi reformişti maghiari.

În Casa Străjii, în 1825 au fost adunate toate prostituatele bolnave de sifilis din oraş pentru a fi izolate şi apoi trimise în alte părţi.

Un alt han din anii 1800 era situat undeva pe la mijlocul străzii Eroilor, dar nu se ştie locaţia exactă. Acesta se numea La Bucătar şi despre el spune Petru Apor, la sfârşitul secolului al XVIII-lea că avea o reclamă foarte frumoasă care îi impresiona pe călători. Pe acea reclamă era reprezentat un bucătar rotofei cu mai multe oale.

Hanul care s-a transformat în primul hotel modern din Cluj

Tudor Sălăgean afirmă că exista şi un han care se numea Szacsvay care era situat în faţa porţii Turzii, pe actuala stradă Avram Iancu, în zona cimitirului şi care a fost cumpărat în 1837 de Gaetano Biasini şi transformat în hotelul Biasini, primul hotel modern din Cluj. Acesta a fost numărul 1 în topul hotelurilor clujene până pe la 1900. Despre hotelul Biasini se ştie că avea 31 de camere, sală de popice şi acolo au stat nenumărate VIP-uri, precum Franz Liszt, Petofi Sandor, Nicolae Bălcescu, George Bariţiu, Cezar Boliac.

În 1894 când a avut loc procesul memorandiştilor, la Hotelul Biasini era centrul presei străine pentru că atunci au fost foarte mulţi ziarişti străini care au relatat despre proces.

Hotelul a început să fie concurat în 1860 când a apărut hotelul Naţional care era pe locul actualului Continental şi arăta cu totul altfel decât acum. „Este posibil să fi fost şi acolo un han pentru că arăta a han clădirea aceea, dar nu există date sigure”, precizează Sălăgean.

Hotelul Transilvania îşi păstrează aspectul de han

În aceeaşi perioadă cu hotelul Naţional, a apărut şi hotelul Panonia care era iniţial la Melody şi apoi s-a mutat pe la colţul străzii Emil Zola cu Ferdinand.

În jurul anului 1870 după ce s-a deschis gara Cluj, pe strada Regele Ferdinand au apărut instant trei hoteluri din care s-a păstrat actualul hotel Transilvania cu aspect apropiat de cel din perioada respectivă. Şi acesta se apropie de aspectul de han mai ales după felul cum sunt dispuse camerele.

Tot pe strada Ferdinand a funcţionat şi hotelul Hungaria în care au fost cazaţi memorandiştii pe parcursul procesului, dar clădirea a dispărut astăzi.

Apogeul hotelurilor din epoca modernă a fost în 1895 când vechiul hotel Naţional a fost renovat şi transformat în hotelul New York, actualul Continental şi era cel mai modern hotel din acea vreme. Primul ministru, miniştrii din Ungaria, arhiducii nu mai stăteau în case private, ci se cazau la hotelul New York fiindcă era luxos.