monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Revizuirea Constituţiei: Traseiştii politici îşi vor pierde mandatul în de parlamentar

Veste proastă pentru politicienii traseişti: Comisia pentru revizuirea Constituţiei a stabilit, joi, că acei parlamentari care îşi dau demisia dintr-un partid sau formaţiune politică îşi pierd mandatul.

Joi, în cadrul lucrărilor comisiei pentru revizuirea Constituţiei, s-a stabilit că în Legea fundamentală va exista o prevedere care va sancţiona traseismul politic. Astfel, deputatul sau senatorul care îşi dă demisia din partidul politic sau din formaţiunea politică din partea căruia a fost ales sau se înscrie în alt partid îşi pierde mandatul în aceeaşi zi.


Modificarea vizează articolul 70, alineatul (2), care în prezent are următoarea formă: „Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces". Amendamentul a fost propus de senatorul liberal Tudor Chiuariu, fiind adoptat cu doar o abţinere. Chiuariu declarase, pe 6 iunie, că amendamentul privind combaterea traseismului politic nu fusese aprobat „din confuzie". Şi prim-ministrul Victor Ponta a declarat, luni, ca PSD va vota împotriva traseismului politic.

Vă reamintim, cel mai recent caz în care un parlamentar clujean a trecut de la un partid - pe listele căruia a fost ales - la alt partid, fără a-şi pierde mandatul, a fost Mircea Irimie. Acesta a fost ales deputat la alegerile din 9 decembrie 2012 în Colegiul nr. 8 Turda din partea ARD, însă la scurt timp a demisionat din PDL şi s-a înscris în PC.