Actualitate
5 ani de la prima recoltare de celule stem
Prima recoltare de celule stem din România, în sistem privat, a avut loc în urmă cu cinci ani, la Cluj, în cadrul primei bănci de celule stem din ţară, Cord Blood Center. Peste 45.000 de familii din România au ales până acum să recolteze celule stem din sângele placentar la naşterea copilului.
Doctorul Doru Diculescu a fost medicul care a recoltat pentru prima dată în România, în sistem privat, celule stem din sângele placentar. „Îmi amintesc despre primul cuplu care a dorit să recolteze celule stem la naşterea copilului. Au argumentat că dacă se va îmbolnăvi copilul de ceva care poate fi vindecat prin celule stem, nu şi-o vor ierta niciodată”, a afirmat Doru Diculescu. El spune că aceste celule sunt practic o asigurare de viaţă a copilului deoarece cu ajutorul lor pot fi tratate aproximativ 70 de afecţiuni. Printre bolile care pot fi tratate printr-un transplant de celule stem din sângele placentar se numără leucemiile acute sau cronice şi alte boli grave de sânge, unele boli ale sistemului imunitar, boli ereditare şi anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de retină sau al sistemului nervos.
45.000 de familii au ales recoltarea de celule stem
În momentul de faţă, Cord Blood Center are 45.000 de familii care au decis să recolteze şi să depoziteze celule stem la naşterea copilului. Anul trecut, peste 1.000 de recoltări au avut loc doar în maternităţile din Cluj. Potrivit conducerii Coord Blood Center, circa 20% din femeile din Cluj care nasc într-un an decid să recolteze celule stem din sângele placentar astfel că recoltarea a devenit o procedură obişnuită pentru medici. „Nu ştiu dacă mai există în România vreun obstetrician care să nu fi recoltat celule stem din sângele placentar”, a declarat Sergiu Habago, director regional pentru Europa Centrală şi Balcani al Coord Blood Center.
Un singur copil a avut nevoie de celulele stem
Sergiu Habago a menţionat că, în cei cinci ani de activitate ai băncii de celule, un singur pacient a avut nevoie de celulele stem pentru transplant. Este vorba despre un băiat de cinci ani care este în faza de pretransplant. Coord Blood Center asigură părinţilor şi suport financiar în cazul în care copilul are nevoie de transplant. Astfel, banca oferă 155.000 euro pentru transplant şi tratament plus 30.000 de euro pentru cazare, transport şi cheltuieli. Conducerea băncii de recoltare precizează că acest serviciu este o premieră pentru România.
Recoltarea de celule stem costă 3.270 lei, iar taxa anuală de depozitare este de 190 lei.