Actualitate
Mersul pe jos ajută la îmbunătăţirea stării psihice
Efectele benefice ale mersului pe jos în prevenirea anumitor maladii precum cele cardiovasculare au fost demonstrate în numeroase studii, însă recent cercetătorii au dovedit că plimbarea ajută şi la îmbunătăţirea stării psihice, scrie cotidianul Le Figaro în ediţia sa electronică de la sfârşitul săptămânii.
Potrivit sursei citate, un studiu realizat de specialiştii Universităţii Stirling din Scoţia a arătat că cinci şedinţe a câte 30 - 40 minute de mers atenuează sentimentele negative şi agitaţia mentală. O formidabilă terapie, deci, simplă, accesibilă tuturor şi puţin costisitoare, după cum a caracterizat-o psihiatrul Boris Cyrulnik.
'Acţiunea, afecţiunea şi mentalizarea (procesul prin care emoţiile noastre sunt transformate în gânduri, n.r.) sunt tranchilizantele naturale' de care avem parte în timpul mersului, a spus el.
'Când un adult se plimbă singur, el merge de fapt cu un altul decât el-însuşi şi leagă un dialog interior', explică psihiatrul Daniel Marcelli. Forţa mersului ar fi, deci, potrivit specialistului, aceea de a avea timpul să regăseşti acest dialog interior şi să poţi, avansând în ritmul propriu, să faci asocieri, să emiţi ipoteze, să judeci binele şi răul în cazul unei decizii, să dai frâu liber gândurilor, pentru ca acestea să se poată multiplica.
Unii psihoterapeuţi nu s-au îndoit asupra acestui lucru, având în vedere că în SUA terapiile Ťwalk and talkť există de mai mulţi ani. Astfel, la New York, numeroşi terapeuţi îşi duc pacientul la o plimbare de 40 de minute în plin Central Park, ceea ce îl ajută pe pacient să 'decoleze' atunci când evocă situaţiile dificile în care s-a blocat. El este încurajat la acţiune, privind în altă parte şi lărgindu-şi orizontul.