Actualitate
Fântânile din centrul oraşului se năruie bucată cu bucată
Fântâna arteziană din faţa Prefecturii Cluj a ajuns într-o stare proastă, fiind desprinse câteva bucăţi şi fiind omisă de la reparaţii.
Situaţia deplorabilă în care se află fântâna din faţa Prefecturii a fost semnalată de membrii PNL Cluj-Napoca.
“Deşi este amplasată în zona centrală, municipalitatea a ignorat-o cu bună ştiinţă, iar construcţia arată astăzi de parcă oraşul este părăsit. Asta deşi se plătesc bani grei din bugetul local pentru reparaţia şi întreţinerea fântânilor arteziene publice”, afirmă reprezentanţii PNL Cluj-Napoca.
Potrivit acestora, în septembrie expiră contractul de reparare şi întreţinere a acestor obiective, în valoare de peste 80.000 de euro. “Nu putem să ne explicăm cum fântâna din faţa Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, situată tocmai în buricul târgului, a fost omisă”, mai adaugă membrii PNL Cluj-Napoca.
Ei îi solicită primarului Emil Boc să pună în aplicare contractul semnat în septembrie 2012 şi să dispună o simplă reparaţie şi punere în funcţiune a fântânii din faţa Prefecturii Cluj, a cărei imagine dezolantă nu face cinste în faţa turiştilor.
Şi la fântâna din Piaţa Unirii, inaugurată în 2009 şi reparată de atunci de mai multe ori, se pot observa câteva bucăţi care lipsesc.