Actualitate
Un procent din vânzarea biletelor la Electric Castle va fi folosit pentru recondiționarea Castelului Banffy
Organizatorii festivalului Electric Castle au declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, că au încheiat un parteneriat cu fundaţia Transylvania Trust prin care vor ajuta la recondiționarea castelului.
Parteneriatul, încheiat pe o durată de cinci ani, presupune alocarea unui procent din vânzarea biletelor la festival, bani care vor fi folosiți pentru continuarea lucrărilor de restaurare și reabilitare a castelului.
“Am început colaborarea cu fundaţia Transylvania Trust. Am încheiat un parteneriat pe mai mulți ani prin care un procent din vânzarea biletelor va fi redirecționat pentru recondiționarea castelului. Noi susținem această recondiționare și ei ne lasă să facem festivalul Electric Castle. O parte din banii câștigați vor fi donați pentru recondiționare. Există un procent stabilit cu Transylvania Trust, nu îl putem dezvălui, noi le dăm bani din vânzarea de bilete și din vânzarea de merchandise. Am avut o înțelegere comună, noi ne doream o locație neconvențională, ei aveau nevoie de bani pentru recondiționare. Este o locație spectaculoasă, când va fi recondiționat va fi și mai frumos. Recondiționarea totală a castelului se va întâmpla peste mulți ani și atunci va oferi o vizibilitate mult mai mare. Asta nu înseamnă că după ce va fi recondiționat festivalul Electric Castle nu se va mai ține acolo”, a declarant Andi Vanca, purtător de cuvânt la festivalul Electric Castle.
Vanca a mai precizat că pregătirile pentru festivalul Electric Castle au început în urmă cu doi ani. “Au fost puțini cei care ne-au dat încredere. Noi ne-am stabilit un target de 8000 de persoane pe zi, iar aseară au fost prezenți 9000 de persoane. Astăzi ne așteptăm la 11.000 de participanți. Ne-au depășit așteptările. Cei mai mulți participanți sunt din Cluj-Napoca, București, Brașov, Constanța, Iași, dar și mulți străini. Pe viitor ne propunem să creștem numărul publicului strain și să devină un festival de referință pentru zona de Europa de Est”, a mai spus Vanca.
Bugetul festivalului se ridică la suma de 400.000 de euro. Pe parcursul celor trei zile ale festivalului de muzică electronică, pe cele patru scene amenajate în incinta castelului vor evolua 90 de trupe şi artişti români şi străini consacraţi. De asemenea, pe întreaga durată a festivalului vor avea loc evenimente complementare precum proiecţii de film, workshop-uri pentru producţii audio-video cu traineri acreditaţi din Ungaria şi Belgia, concursuri sportive, târguri de haine şi bijuterii unicat şi sesiuni de autografe cu artişti. Abonamentele cu anticipaţie la Electric Castle costă 135 de lei pentru toată perioada festivalului sau 60 de lei pe zi şi pot fi achiziţionate atât prin reţeaua de casierii, cât şi direct de pe telefonul mobil, prin intermediul aplicaţiei „Electric Castle Festival” disponibilă pentru Android şi iPhone. În ziua evenimentului, preţul abonamentului va fi de 170 de lei sau 80 de lei pe zi.
Printre artiştii care vor concerte la Castelul Banffy se numără Morcheeba, Pendulum feat. MC Verse, Fritz Kalkbrenner, James Zabiela, Telepopmusik, Dub Pistols, Şuie Paparude, ROA, Stanton Warriors.