Actualitate
Becali vrea să obţină o PERMISIE din închisoare pentru marţi, de ziua lui
Gigi Becali vrea să obţină permisiunea să părăsească pentru o zi Penitenciarul Jilava, unde ispăşeşte o pedepsă de trei ani, pentru a-şi serba ziua de naştere, pe 25 iunie, cu familia, după obiceiurile machedone, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul lui Becali Paul Abraham.
Cererea de permisie a fost depusă vineri la penitenciar, urmând să fie analizată de Comisia de disciplină.
În solicitare au fost invocate motive familiale, conform articolului 69, alineatul 1, litera c, din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, care prevede acordarea permisiunii de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an, pentru persoanele care "au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale" (articolul 68, alineatul 1, litera e).
Abraham a mai explicat că obiceiul machedonilor este ca de ziua capului familiei să se dea o mare petrecere, amintind şi că Becali nu doreşte ca soţia şi fiicele să îl viziteze la închisoare.
Avocatul a mai spus şi că Gigi Becali este dispus să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din penitenciar.
Gigi Becali, care împlineşte marţi 55 de ani, a participat duminică la Jilava la slujba de Rusalii oficiată de 11 călugări de la Muntele Athos.