monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Procesiune de Rusalii pe străzile din centrul Clujului

Preoţii şi credincioşii au participat duminică, la procesiunea specială de Rusalii, care s-a desfăşurat pe străzile din centrul Clujului.

Aproximativ 2.000 de persoane au participat şi în acest an la procesiunea de Rusalii din centrul oraşului. Astfel, de la ora 17.00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Părintele Mitropolit Andrei a săvârşit slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care au participat toţi preoţii clujeni şi credincioşii de la cele 38 de parohii din municipiu, dar și din parohiile învecinate Clujului.


Procesiunea  a început din faţa Catedralei şi a avut ca traseu Piaţa Avram Iancu, B-dul 21 Decembrie 1918, Piaţa Unirii (prin faţa Catedralei „Sfântul Mihail”), B-dul Eroilor, cu întoarcerea în faţa Catedralei. După încheierea procesiunii a fost oficiată slujba sfinţirii mici a apei şi au fost  rostite rugăciuni.